Ploieştiul aduce cu o casă în care au trăit trei generaţii: „mobilele vechi“, câte au mai rămas, sunt de departe cele mai atrăgătoare.

Există case în care trăiesc trei generaţii şi în care vedem convieţuind o comodă a bunicii alături de un televizor cu ecran plat, o vitrină cu ceşti de ceai din care nu s-a mai băut de mult, pentru că sunt valoroase şi trebuie păstrate, alături de un calculator.

Tot aşa există multe oraşe în România care, păstrând ceva din arhitectura de dinainte de comunism, au fost transformate prin construirea de cartiere de blocuri, dar şi prin demolarea imobilelor vechi, iar ultimii 20 de ani le-au adăugat clădiri de birouri şi de bănci. Ploieştiul face parte dintre aceste oraşe. El aduce cu o casă în care au trăit trei generaţii: „mobilele vechi“, câte au mai rămas, sunt de departe cele mai atrăgătoare.

Ce a rămas din oraşul interbelic, în care existau firme străine de exploatare a petrolului, englezeşti, olandeze, franţuzeşti şi altele? Dar din târgul cu negustori, din secolul XIX?

Au rămas câteva biserici care arată încă bine: Biserica Domnească Sf. Apostoli, ridicată de Matei Basarab (1639), Biserica Sf. Pantelimon (1819), Biserica Maica Precista (1820), Biserica Sf. Gheorghe-vechi (1832), Biserica Sf. Impăraţi (1831), Catedrala Sf. Ioan Botezătorul (1842), Biserica Sf. Vineri (1880), pictată de Gh. Tătărăscu, Biserica Sf. Gheorghe-nou (1846), ctitorie a lui Gh. Boldescu, cel care a construit şi un spital care îi poartă şi azi numele.

Oraşul a fost afectat în secolul XIX de o inundaţie (1837), apoi de un incendiu (1843), după care bombardamentele din 1944 şi cutremurele din 1940 şi 1977 au distrus şi ele destul. Cele mai importante construcţii se datorează familiei de arhitecţi Socolescu, din care cei mai prolifici au fost Nicolae G. (1820-1870), Toma N. (1848-1896) şi Toma T. (1883-1960). Cinci generaţii de arhi