Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eleva care s-a aruncat de la etajul patru: Violată şi obligată să facă sex în grup?

Publicat in Adevarul, vineri 24 februarie 2012 ·

Locatarii au văzut-o ieşind la fereastră şi strigând: „Lăsa-mă în pace!". Copila declară că a fost violată de unul dintre tineri înainte de a se arunca de la fereastră.

Starea sănătăţii Ruxandrei N. (16 ani), copila care s-a aruncat joi seara de la etajul patru dintr-un apartament al blocului S 7, de pe strada Gib Mihăescu din Râmnicu Vâlcea, s-a înrăutăţit, motiv pentru care medicii au hotărât transportarea ei la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Budimex, din Bucureşti. Eleva este diagnosticată cu traumatism la ambele gambe, traumatism antebraţ drept, traumatism de bazin, multiple fracturi şi stare de şoc traumatic. „Din cercetările poliţiei reiese că fata a venit într-un apartament de bloc , unde a fost tatuată de unul dintre tineri, Sorin T. (26 ani), din Orleşti. În momentul în care s-a aruncat pe fereastră, era singură în dormitor, ceilalţi fiind în altă încăpere din acelaşi apartament", a spus insp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. La spital, tânăra a spus anchetatorilor că a fost violată de cel care a tatuat-o.

Fata ar fi strigat la fereastră: „Lasă-mă în pace!"

Vecinii blocului S7 erau astăzi revoltaţi că de ani de zile încoace, apartamentul de la etajul IV al blocului respectiv este un cuib de nebunii. „Nopţii de-a rândul suntem terorizaţi de muzica dată la maxim. În faţa blocului găsesc sticle aruncate, prezervative, fel de fel de mizerii. Tânărul care locuieşte în apartamentul respectiv vine cu fel de fel de indivizi. Aici este mereu un "du-te, vino". Părinţii tânărului s-au mutat la ţară, la Orleşti, iar el îşi face de cap. Am chemat de nenumărate ori poliţia, îi dă amenzi dar nu se întâmplă nimic, pentru că nu le plăteşte niciodată. Oamenii mi-au povestit că joi au au observat-o pe tânără ieşind la fereastră şi ţipând: «Lasă-mă în pace!». După ce copila s-a aruncat pe fereastră şi s-a lovit de o maşin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 34 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 58 minute
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°