Ceea ce s-a întâmplat până acum în deja celebrul caz Patriciu intră în mod clar în categoria scandalurilor, nu a cercetării juridice propriu-zise. Iar acest lucru aproape că nu mai are nevoie să fie demonstrat.

Problemele lui Patriciu au început odată cu Alianţa, căreia liderul liberal nu i-a fost unul dintre partizani. Ba, mai degrabă, un adversar, care nu a crezut în eficienţa şi nici în utilitatea ei. Conflictul mai vechi cu Băsescu s-a acutizat pe parcursul colaborării electorale a celor două partide, când printre semnalele negative date de candidatul Alianţei s-a numărat şi cazul Rompetrol, despre care spunea că va trebui lămurit în justiţie. Victoria neaşteptată a lui Băsescu l-a prins pe picior greşit pe Patriciu, al cărui avertisment („Îţi mai dau o săptămână, Traiane!”) a fost perceput ca o veritabilă declaraţie de război. Aşa încât, noul preşedinte a anunţat oficial că Parchetul va trebui să-i ia la întrebări nu doar pe clienţii PSD-ului, ci şi pe unii reprezentanţi de vază ai Alianţei, între care l-a nominalizat pe Patriciu.

De aici înainte a început vânătoarea de Patriciu. Hărţuit sistematic, adus la audieri din două-n două zile, acesta a fost pe punctul de a fi înhăţat decisiv, petrecând câteva ore bune în peisajul decepţionant al celulelor de la Rahova. Scăpat printre degetele procurorilor, Patriciu a intrat în morişca încercărilor repetate ale acestora de a-i găsi cârligul de care să-l agaţe pentru a-l avea la îndemână tot timpul. Ratările s-au datorat, la fel de sistematic, neglijenţelor şi aproximaţiilor de care Parchetul a dat dovadă în argumentarea solicitărilor sale. A fost aproape o joacă pentru armata de avocaţi ai magnatului petrolului să găsească erorile procedurale de care instanţa nu putea să nu ţină cont - aşa cum sugera chiar preşedintele Băsescu. Patriciu a acuzat permanent intervenţia politicului în cazul său, nesfiindu-se să