Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Videanu: Pun toate informaţiile pe care le am la dispoziţia DIICOT

Publicat in Mediafax, luni 2 septembrie 2013 ·

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat, luni, că a luat act de decizia DIICOT de a solicita începerea urmăririi penale în cazul dosarului Romgaz, iar decizia sa este de a pune toate informaţiile pe care le are la dispoziţia DIICOT pentru clarificarea nevinovăţiei sale.

Videanu a explicat că el nu a semnat niciun ordin cât a fost ministru al Economiei, a semnat două memorandumuri privind continuarea discountului la gaze, de la 40 de dolari la 30 de dolari.

El a mai spus că decizia a fost la nivelul Guvernului, el făcând propuneri în acest sens. "Cred că decizia de oportunitate pe care a luat-o Guvernul, şi nu eu singur, a fost o decizie corectă în acel moment şi sunt pregătit să prezint toate documentele pe care le am", a mai spus Videanu.

El a mai precizat că principala preocupare a reprezentat-o conservarea locurilor de muncă la nivel naţional şi că a considerat de datoria sa să prezinte Guvernului continuarea acelei politici de aplicare a discounturilor.

Videanu a mai spus că profitul Romgaz a fost din 2007 până în 2009 de 3,2 miliarde de lei pe an, iar în 2010 de 3,5 miliarde de lei.

El a mai arătat că la nivelul Guvernului şi Ministerului nu s-a discutat de nicio companie care să beneficieze de acest memorandum, reglementările erau pentru "toţi consumatorii care în sensul legii erau consideraţi interuptibili".

Democrat-liberalul a adăugat că sunt vreo 17 societăţi care au beneficiat de aceste prevederi legale.

Întrebat dacă a avut vreo întâlnire cu Ioan Niculae, Videanu a precizat că a avut o singură întâlnire cu acesta pe când era ministru al Economiei, pe altă temă privind o potenţială investiţie la Zimnicea.

Videanu a mai spus că nu a fost chemat la audierei, dar că începând de luni stă la dispoziţia organelor oricând e nevoie.

Şeful DIICOT a cerut, luni, procurorului general să sesize

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 2 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 2 ore
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°