Puțin timp după încheierea războiului, la Vaslui apărea o amărâtă de gazetă scrisă, tipărită și difuzată de Valer Mitru, un personaj de-a dreptul fabulos! Învățase meserie de la N.D. Cocea și încerca s-o practice mai altfel decât publicațiile concurente care azi tipăreau știrea, mâine, dezmințirea și poimâine, dezmințirea dezmințirii – foaia să se vândă! Criza hârtiei nu l-a descurajat pe tânărul ziarist, care a apelat la soluția de avarie: însoțit de toboșarul primăriei, se instala la câte o intersecție și, cocoțat pe-o ladă, prezenta poporanilor adunați cu darabana varianta vorbită (adică, răcnită) a gazetei. Dar a fost „comprimat” și darabangiul, așa că Valer, învins, a migrat spre Iași, unde s-a aciuat la Stația de radioficare a urbei. N-avea locuință și dormea „la birou”, înfășurat în drapele. Și cum, pe vremea aceea, era obligatorie arborarea steagului roșu alături de cel tricolor, avea și de așternut, și de învelit. Citea dimineața, la microfon, cu intonația solemnă cuvenită, articolul de fond din „Scânteia”, după care urmau știrile local („Harnicul colectiv de la Moara 1 Mai a depășit cu 1,6% planul la tărâțe de grâu…”), apoi se dirijau prin sârme către difuzoare cântece de mase și melodii dedicate fruntașilor în producție.

Desființându-se Stația de radioficare, iată-l pe Mitru secretar tehnic de redacție la nou înființata revistă „Cronica”. Își aranjase un colț în tipografie, sub o „regală”, unde-și pitise reșoul și cana știrbă de tablă. Imediat ce veneai, îți oferea o cafea „specială”, totdeauna înfiorător de dulce. Repede, „Cronica” s-a umplut de „bumbi”, linii de 4 puncte „la culoare”, floricele și steluțe. Cum rămânea un colțișor mai liber, cum trântea un „bumb” (adus de la Vaslui) scos din buzunarul halatului și așezat cu mâna lui în pagina de plumb. Prânzea ca domnii, la Casa Universitarilor. Mare amator de ciorbe și borșuri, le asezona cu mă