Sărmanul Emil Boc s-a trezit ieri ca din gluma proastă făcută de peştişorul de aur cu tipul care şi-a dorit să fie o zi preşedintele Americii. (Şi, cum deschide ochii, vine unul la el şi-i spune: "Sir, în cinci minte aterizăm la Dallas"). Abia ieşise fanfara de sub Arc, şi l-a luat lumea cu huideo. După care au mai venit şi reporterii să-l întrebe dacă a auzit, dacă îl doare şi cine i-a dat voie să facă pe preşedintele.
E clar că n-ai ce să reproşezi poporului: n-a făcut-o din răutate. A făcut-o din suflet: aşa cum "blocul de paradă" cu fetele de la SRI agăţate de dube scoate mulţimii strigătul de luptă al lupului "Au-Uuu!" - aşa şi cu defilarea lui Boc în coada tarafului armat. Uiţi de patrie, uiţi de momentul istoric şi tradiţie militară - şi poate că e mai bine că uiţi. Cum era niţică ploaie ieri la Bucureşti, iar când plouă la Bucureşti se face mai mocirlă ca la Călugăreni, poate se lăsa cu căderi de dinţi. Dar aşa, chiar şi după 2.500 de huo! ajungi cu toate plombele acasă.
Dar, de departe, cel mai prost banc s-a făcut ieri cu Geoană, deşi nici lui n-ai ce să-i reproşezi. Era de aşteptat ca Geoană să fie Geoană şi în zi de 1 Decembrie. Adică: să ai dreptul, să ai ocazia, să ai cu cine, să ajungi la timp, vremea să fie favorabilă, microfonul în funcţiune şi tu să pierzi momentul în care zici Bună ziua. După care să te oblige funcţia să mai şi stai un ceas încheiat în tribună, încercând să-ţi ştergi de pe faţă expresia de "Uite, mamă, militarii". Şi tot a simţit că nu-i suficient. La urmă a mai şi plâns într-un comunicat: păi cum, domne, nu trebuia să fiu eu? Vaaai, omul ăsta parcă e făcut să-i aducă bucurii lui Băsescu. Să fi vrut să rateze, şi Băsescu tot n-avea cum să nu-i dea castana cerută cu atâta insistenţă. I-a trimis vorbă că n-are cum să-l reprezinte, atâta timp cât e în funcţie sau în imposibilitatea de a gândi. Numai pentru asta şi mer
