Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Andre Muit, olandezul care ajută mii de români

Publicat in Adevarul, duminică 7 martie 2010 ·

A venit în România în 1995 şi a pus bazele Betaniei, una dintre cele mai importante organizaţii caritabile din ţară. A reuşit să atragă peste 13 milioane de euro.

Andre Muit a cunoscut România în 1990. Atunci era şofer pe o maşină care transporta ajutoare pentru nevoiaşii din Băcău şi Suceava. S-a întors în Olanda, însă suferinţa văzută în România a rămas undeva, într-un colţ al sufletului.

Aşa că în 1995 a decis să revină, ca să-şi pună în practică ideile de ajutorare a semenilor. „Am înfiinţat, cu sprijinul prietenului meu Adrian Indreaş, asociaţia Betania. La început era doar centrul de zi. Apoi, pe măsură ce am reuşit să atragem sprijin din Olanda, am extins numărul proiectelor, dar şi al activităţilor“, povesteşte olandezul într-o română aproape perfectă.

Şi-a adus familia cu el

Andre nu a venit singur în Bacău, ci împreună cu soţia şi cei doi copii, o fetiţă şi un băiat. Copiii învaţă acum în Bacău, iar familia Muit a devenit, parţial, tradiţional românească. Acest lucru era inevitabil, cu toţi prietenii pe care şi i-au făcut aici. Mai greu le este părinţilor şi fraţilor lui Andre Muit, rămaşi acasă, la Rotterdam.

„Cei din familie, care sunt în Olanda, s-au obişnuit de-acum. Încerc să-i vizitez cât pot de des, au fost şi ei aici, în Bacău. Este mai dificil, dar cât timp am soţia şi copiii cu mine, totul este în regulă“, se confesează olandezul.

Betania a ajuns una cele mai importante organizaţii din România, recunoscută şi de Guvern ca organizaţie de utilitate publică. A derulat sute de proiecte din domeniul social, dar şi din învăţământ, sănătate, cultură, iar mii de beneficiari au reuşit să se integreze mai bine în societate datorită iniţiativelor Betaniei. Suma atrasă din 1995 şi până acum de la organizaţii şi oameni de afaceri din străinătate a depăşit 13 milioane de euro.

Pasi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum 16 minute
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 13 minute
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 41 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°