Liviu Ioan Stoiciu, Substanţe interzise, Colecţia „Neo” (coordonată de Alexandru Muşina), Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012, 72 pag. Poetul Liviu Ioan Stoiciu a publicat în 2012 un nou volum de versuri, Substanţe interzise, în colecţia „Neo” (coordonată de Alexandru Muşina), la Editura Tracus Arte. Alcătuit din trei secţiuni, „Cu mâna pe inimă”, „Din parcela K” şi „Hai cu tata”, volumul trece de la o serie de poeme să le spunem mai „personale” (în prima secţiune) – în care se exprimă o voce poetică la persoana I – la poemele anecdotice, cu personaje, situate întrun decor rural, impregnat adesea de simboluri religioase şi superstiţii à la Marin Sorescu din ciclul La lilieci. Altfel, peste toate cele trei secţiuni pluteşte o atmosferă comună, apăsătoare, depresivă, şi o constantă imagine a morţii. Iată, de pildă, poemul Aştept aprobare, un poem la persoana I, dar combinat şi cu o secvenţă anecdotică, de dialog: „Mă afund în interiorul meu, îngheţ de frig, dârdâi,/ pe zi ce trece mi se încetinesc mişcările,/ nu mai am nici un motiv să/ ies la suprafaţă. Mă rad, mă îmbrac frumos, nimeni nu/ bănuieşte cât de departe am ajuns./ Totul devenind anevoios de la o vârstă... N-am/ noroc să mă mai bucur de nimic, se/ apropie staţia. Aici mă aşteaptă o mică alinare. O ţigancă:/ faceţi magie neagră? Hai, conaşule,/ trezeşte-te. Aici e? În jur, basmale turceşti, legate la/ colţuri, lumânări aprinse, un lacăt/ deşurubat, fese dezgolite, pulbere, întunecime.../ (...)/ Mestec, absent, grăunţe înmuiate în/ vin. Una câte una amintirile îşi/ dau duhul şi putrezesc. Îmi faci cu/ ochiul. Ura! Mă văd întins în pat. Plutesc/ la doi metri deasupra mea. Acum mor de cald,/ nu mă mai afund, acum mă înalţ. Şi tot aşa, până prind un/ moment de trecere, aştept aprobare”. Mai puţin reuşite decât poemele din secţiunile următoare, textele din Cu mâna pe inimă (precum cel de mai sus) – aflate undeva