Trei făgărăşeni, cu vârste între 23 şi 30 de ani, sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru furt calificat. La sfârşitul săptămânii trecute, cei trei s-au apucat să fure două calorifere din fontă, din scara unui bloc, de pe str. Narciselor, pe care vroiau să le valorifice. Au fost însă prinşi de poliţişti, a doua zi, oamenii legii recuperând şi prejudiciul. Şi poliţiştii din oraşul Râşnov au prins, în flagrant, la sfârşitul săptămânii trecute, doi tineri de 18 ani, care furaseră dintr-un garaj, mai multe bucăţi de cablu electric şi un transformator de sudură. Cei doi, din Râşnov, nu au serviciu. Prejudiciul creat de ei se ridică la 900 de lei, dar a fost recuperat în întregime şi predat părţii vătămate. Cercetările continuă cu autorii în stare de libertate. Trei făgărăşeni, cu vârste între 23 şi 30 de ani, sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru furt calificat. La sfârşitul săptămânii trecute, cei trei s-au apucat să fure două calorifere din fontă, din scara unui bloc, de pe str. Narciselor, pe care vroiau să le valorifice. Au fost însă prinşi de poliţişti, a doua zi, oamenii legii recuperând şi prejudiciul. Şi poliţiştii din oraşul Râşnov au prins, în flagrant, la sfârşitul săptămânii trecute, doi tineri de 18 ani, care furaseră dintr-un garaj, mai multe bucăţi de cablu electric şi un transformator de sudură. Cei doi, din Râşnov, nu au serviciu. Prejudiciul creat de ei se ridică la 900 de lei, dar a fost recuperat în întregime şi predat părţii vătămate. Cercetările continuă cu autorii în stare de libertate.