In afara de sali de sport si mall unde mai poti sa-ti duci copilul in weekend? La teatrul pentru copii “Tandarica” ar parea o optiune. Atentie doar sa nu intalnesti si acolo aceleasi vulgaritati ca la televizor imprimate cu cel mai sigur rau-gust in nevinovatele povesti. Un text primit la redactie semnaleaza cu umor si revolta tusele vulgare din aceste piese dupa povesti clasice, recomandate de teatru a fi amuzante “si pentru cei mici, si pentru cei mari”.
De la o vreme ma duc la teatrul Tandarica. Cu fiica-mea, Irina, si (doar) de dragul ei si al educatiei sale viitoare, ale carei radacini ma straduiesc sa le “prind” de pe acum. De unde sa incepi daca nu de la teatru?
Prima piesa: “Punguta cu doi bani”, regia Decebal Marin. Papusi frumoase, decor bogat, cat sa incante ochii. Larma mare in sala, larma mare si pe scena: cocosul o fugareste pe biata gaina care, conform traditiei, se mai impiedica, se mai rasfata…mde, e gaina cu ouale pretioase. Frapanta e insa cursa de-a dreptul erotica a inaripatelor care par niste adolescenti in calduri, si pe care atat mosul, cat si baba incearca sa-i dezlipeasca. Amuzant (inca) pentru copii, usor descumpanitor pentru adulti. Erotismul nu se opreste aici. “În spectacolul de la Teatrul Ţăndărică povestea originală este păstrată, dar apar personaje noi, în fiecare scenă, care nu fac altceva decît să scoată în evidenţă calităţile straşnice ale cocoşului năzdrăvan. Spectacolul are umor, savoare, haz, culoare, ingrediente de care se pot amuza atât cei mici cât şi cei mari” (sursa: http://www.teatrultandarica.ro/articole/11/PUNGUtA-CU-DOI-BANI.html).
Aaaa, pai daca e si pentru cei mari atunci se explica fornaitul exagerat si prelungit al unui armasar vadit interesat sexual de iapa unui taran. “Ia-ti, boierule, calul de pe iapa mea!” ajunge taranul, disperat, sa strige. Aparitia unor personaje noi poate ca imbogates