Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revine iernează în fotoliul de lider

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 27 noiembrie 2012 ·

Odată cu disputarea meciurilor din etapa a X-a, Campionatul judeţean de minifotbal pentru old-boys „Ambro” a intrat în vacanţă până în primăvara anului viitor. În linii mari, delegaţii şi jucătorii celor 16 combatante au aderat până acum la conceptul de fair-play pe care-l propune competiţia. E drept că au existat şi una două ieşiri în decor pe fondul tensiunilor acumulate în timpul partidelor, mai de fiecare dată arbitrul fiind cel găsit unicul vinovat atunci când apar semne de slăbiciune în jocul uneia dintre combatante. Pe această linie se înscrie meciul dintre Adistal şi Netcom din runda a X-a, când cei de la Adistal n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să părăsească terenul de joc într-un moment în care tabela de marcaj arăta scorul de 4-0 în favoarea adversarilor, transformând un banal meci de minifotbal într-o problemă de viaţă şi de moarte.

Acesta a fost, dealtfel, singurul meci al etapei care a făcut notă aparte, restul partidelor disputându-se ca şi până acum, într-o atmosferă destinsă, prietenească şi de voie bună.

Astfel, Interconti a dispus cu scorul de 5-2 de rivalii de la Luceafărul, acontându-şi pentru moment poziţia a treia în clasament. Golurile învingătorilor au fost marcate de Crăciun (2), Ududec, Moşuc şi Andrieş, pentru Luceafărul punctând Ianoş şi Nichitean.

Un alt meci tare l-a constituit confruntarea dintre Revine şi Ambro-Pit Stop, două dintre cele mai titrate echipe de minifotbal pe plan local. Cei de la Revine şi-au respectat statutul de mari favoriţi ai întrecerii, însă de această dată au avut de tras din greu pentru a intra în posesia tuturor celor trei puncte. Lazăr, Popescu şi D. Ene, respectiv Cosmaciuc (2) au fost autorii golurilor.

Prin emoţii mari a trecut în această rundă şi ocupanta treptei a doua a podiumului, Paulcor Volovăţ. Zimbrii Albi s-au dovedit un adversar deosebit de incomod, cei de la Paul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°