Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaddafi îşi ţinea ascunse armele chimice

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Un arsenal impresionant de arme chimice a fost descope­rit în Libia, ceea ce înseamnă, între altele, că fostul lider Muammar Gaddafi şi-a încălcat promisiunea că le va dis­truge ­pentru a intra din nou în graţiile Occidentului. Presa britanică informa ieri că armele erau ţinute în de­po­zite secrete împrăştiate pe întregul teritoriu al ţării şi de existenţa cărora ştiau foarte puţini oameni. Printre substanţele chimice descoperite se află gazul muştar, pre­cum şi alte substanţe letale de care nu s-a vorbit încă ofi­cial.

Vestea venită zilele acestea din Libia a pus Londra într-un con de umbră, scrie presa britanică. Dacă aceste informaţii vor fi confirmate de către inspectorii inter­na­ţio­nali, concluzia va fi că Marea Britanie s-a înşelat atunci când s-a apropiat de guvernul libian asumând că acesta a renunţat la armele sale de distrugere în masă", scrie tabloidul Daily Mail, citat de Agerpres. Reluarea le­găturilor dintre Londra şi Tripoli a fost iniţiată de fostul premier Tony Blair, care a marcat momentul printr-o strângere de mână cu Muammar Gaddafi, într-un cort din afara capitalei libiene Tripoli, în 2004. Adică în acelaşi an în care Libia a aderat la Convenţia privind interzi­ce­rea armelor chimice, asumându-şi obligaţia de a-şi declara arsenalul de arme chimice şi de a-l distruge.

Un arsenal impresionant de arme chimice a fost descope­rit în Libia, ceea ce înseamnă, între altele, că fostul lider Muammar Gaddafi şi-a încălcat promisiunea că le va dis­truge ­pentru a intra din nou în graţiile Occidentului. Presa britanică informa ieri că armele erau ţinute în de­po­zite secrete împrăştiate pe întregul teritoriu al ţării şi de existenţa cărora ştiau foarte puţini oameni. Printre substanţele chimice descoperite se află gazul muştar, pre­cum şi alte substanţe letale de care nu s-a vorbit încă ofi­cial.

Vestea venită zil

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 57 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 40 minute
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°