Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, audiată la ICCJ

Publicat in Romania Libera, vineri 6 septembrie 2013 ·

Preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Carmen Secăreanu, a venit, vineri, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiată în dosarul în care se fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, unul dintre câinii care l-au muşcat fiind adoptat în 2008 de ONG-ul condus de aceasta, transmite Mediafax.

Carmen Secăreanu a venit la Parchet însoţită de o persoană, cel mai probabil avocatul acesteia, şi nu a făcut declaraţii.

Aceasta fusese citată să se prezinte joi la Parchetul instanţei supreme, însă a cerut anchetatorilor să amâne audierea ei pentru vineri, întrucât vrea să îşi angajeze un avocat.

La Parchetul instanţei supreme a venit, cu aproximativ zece minute înaintea lui Carmen Secăreanu, şi Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop, care în 2008 a semnat, în numele ONG-ului, pentru adoptarea unuia dintre câinii care l-au omorât pe Ionuţ Anghel.

Avocatul cu care Lavinia Mirela Nica a venit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declarat că aceasta are calitate de martor în dosar şi a venit să răspundă înterbărilor anchetatorilor.

Acesta a precizat că este prematur să se vorbească de acuzaţii, arătând că Lavinia Mirela Nica nu mai este membru al Asociaţiei Caleidoscop.

Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme, având în vedere complexitatea cauzei şi intensa mediatizare a acesteia.

Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, acesta fiind găsit cu sute de muşcături de câini, pe un teren privat, aparţinând unei firme, din apropierea Parcului Tei, în Sectorul 2 al Capitalei.

Anchetatorii vor verifica şi dacă au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor făr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°