Aproape 70 de elevi din Pădureni (Vaslui) vor învăţa într-o casă din paiantă, veche de 200 de ani, deşi există o şcoală nouă, ce nu poate fi folosită însă, neavând parchet, tâmplărie şi centrală termică. Într-un alt sat vasluian, copiii vor merge la şcoală, pentru al şaptelea an, în cantonul silvic.
Învăţătorii şcolii primare din satul Pădureni, comuna Oşeşti, îşi vor primi cei 68 de elevi într-o clădire construită din paiantă, în urmă cu 200 de ani, care pune în pericol viaţa copiilor.
Înghesuiţi în două cămăruţe ale unui imobil care a fost casă de locuit, elevii vor învaţă simultan şi în două schimburi.
"Am mai lipit cu lut crăpăturile care au apărut în pereţi, am dat clădirea cu var, am mai înlocuit ţiglele sparte, dar asta nu înlătură cu nimic pericolul la care sunt expuşi copiii care învaţă în şcoala de la Pădureni. Nu cred că putem merge la infinit pe ideea că, aşa cum a rezistat 200 de ani, clădirea va mai sta în picioare şi de acum încolo, mai ales că suntem într-o zonă cu risc seismic ridicat", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX primarul comunei Oşeşti, Grigore Lefter.
Pentru rezolvarea situaţiei, autorităţile locale din Oşeşti au început încă din 2007 construcţia unei noi unităţi de învăţământ, însă lucrările s-au blocat la final. Deşi s-au cheltuit 870.000 de lei, primăria nu mai are 320.000 de lei pentru a da şcoala în folosinţă.
"Noua şcoală este realizată în proporţie de 90 la sută şi mai avem de montat parchetul, tâmplăria şi centrala termică. Am făcut adrese peste tot, inclusiv la Inspectoratul Şcolar, însă nu ne-a ajutat nimeni", susţine primarul Grigore Lefter.
Situaţia este asemănătoare şi la fel de critică şi în localitatea Fâstâci, comuna Cozmeşti, unde cei 100 de elevi din sat vor merge la şcoală, pentru al şaptelea an consecutiv, în fostul canton silvic şi în fostul dispensar medical.
Copii