Decizia CSAT de a moderniza parcul de aeronave pus la dispoziţia instituţiei prezidenţiale a devenit un nou măr al discordiei între Palatul Cotroceni şi politicenii de la PSD şi PNL.
Decizia CSAT de a moderniza parcul de aeronave pus la dispoziţia instituţiei prezidenţiale a devenit un nou măr al discordiei între Palatul Cotroceni şi politicenii de la PSD şi PNL. Preşedinţia declară că iniţiativa a aparţinut guvernului pe timpul suspendării lui Traian Băsescu. Liberalii îl acuză pe şeful statului de ipocrizie.
Administraţia Prezidenţială a criticat, ieri, comportamentul "descalificant" al liderilor PNL, reamintindu-le că iniţiativa de achiziţionare a aeronavelor speciale a aparţinut guvernului, printr-o propunere venită din partea MApN şi avizată de premier încă din luna mai, când Traian Băsescu era suspendat.
Preşedintele Traian Băsescu a fost acuzat de reprezentanţii PNL şi PSD că doreşte să îşi cumpere avioane în valoare de peste 300 milioane de euro, în timp ce, în paralel, invocă lipsa resurselor financiare pentru majorarea pensiilor.
Potrivit documentului dat publicităţii de către Administraţia Prezidenţială, strategia de achiziţii de aeronave pentru transportul demnitarilor români a fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, din data de 28 iunie a.c., la propunerea Ministerului Apărării. Planul de redotare a fost prezentat şi susţinut de către ministrul apărării, Teodor Meleşcanu, şi primul-ministru, Călin Popescu Tăriceanu.
Acelaşi document mai conţine strategia de dotare a companiei Romavia, semnată de preşedintele Consiliului de Administraţie, Iuliu Adrian Goleanu, şi avizată încă din mai de premier.
Romavia propunea achiziţionarea a şase aeronave speciale, pentru înlocuirea actualelor Boeing 707 şi BAC -11, considerate depăşite. Dotarea s-ar fi făcut "în ritm de maxim o aeronavă pe an fiscal", în funcţie d