La 24 de ani, viaţa e uşoară ca o pânză de păianjen, dulce ca mierea, este vârsta la care încă nu au dispărut visele copilăreşti, iar grijile sunt încă departe. Atunci când himera implacabilă a bolii se află în spatele acestei pânze, 24 de ani înseamnă tinereţe, bătrâneţe şi copilărie. Le trăieşti pe toate odată, de dimineaţă la micul dejun, până seara, când îi mulţumeşti unei divinităţi pe care ai ales-o să te sprijine că eşti în viaţă.
Asta este existenţa lui Cosmin. Tânărul se numără printre cei aproape 200 de timişeni care au SIDA. Dintr-o simplă eroare medicală a ajuns să fie infectat cu virusul care îl aduce mai aproape de moarte. Avea doar nouă ani când a văzut scris pe un dosar imens cuvântul HIV, însă habar nu avea pe atunci ce înseamnă. Cosmin crede că a luat virusul când avea câţiva anişori şi părinţii l-au dus la spital ca să facă un vaccin, imediat după 1989. ”Am început să iau tratament de mic, dar părinţii nu mi-au spus că sunt seropozitiv, mi-am dat singur seama. Am găsit acel dosar mare şi o mai auzeam pe mama că vorbea despre asta şi atunci am aflat ce am”, îşi aminteşte Cosmin. A ştiut mereu că că nu este ca ceilalţi copii de vârsta lui, că trebuie să aibă mai multă grijă de el şi să fie mai atent în acţiunile sale.
Un copil bolnav
La şase ani, băiatul a rămas fără un părinte, după ce tatăl său a făcut infarct, iar Cosmin a fost crescut de mama şi bunicii săi într-un sat din judeţul Arad. O parte dintre localnici ştiau că băiatul are SIDA pentru că bunicii săi povesteau cu vecinii despre cât de bolnav este nepotul lor, dar Cosmin spune că nu a fost marginalizat pentru că “mulţi nu ştiau ce înseamnă să ai SIDA şi nu au dat o importanţă prea mare”. Când era în clasa a IV-a, diriginta şi o colegă au aflat despre boala pe care o are Cosmin, dar au fost alături de el, “deseori mă întâlnesc cu acea fată prin Timişoara, mă înţeleg bin