Carlos Tevez a fost „ars“ serios la buzunar după ce a refuzat să intre pe teren la meciul cu Bayern din Liga Campionilor, scor 0-2, din luna septembrie.
Atacantul lui Manchester City a primit o amendă de 900.000 de euro, echivalentă cu salariul său pentru patru săptămâni. Argentinianul, care nu a mai jucat de atunci pentru „cetăţeni", a fost suspendat două săptămâni - pedeapsă deja ispăşită - şi a primit un avertisment privind atitudinea sa în viitor. Atacantul va contesta amenda, un adevărat record pentru lumea fotbalului, şi, mai mult, îl va acţiona în judecată pe antrenorul Roberto Mancini pentru defăimare. Oricum, formaţia de pe primul loc din Anglia intenţionează să-l vândă pe fotbalist la iarnă.
Chivu, aproape de City
Dacă Tevez este pe picior de plecare de la City, românul Cristi Chivu ar putea ajunge acolo din vara lui 2012. „Poate că cinci ani sunt de ajuns pentru Chivu la Inter. Poate că a venit timpul să plece. Oricum, nu va discuta cu altcineva până în decembrie, când va intra în ultimele şase luni de contract", a spus Victor Becali.
„Cristi mai poate juca la nivel înalt, în Italia sau în Anglia, încă trei ani. Normal că lui Mancini îi place de Cristi, a fost unul dintre jucătorii lui preferaţi. Chivu este interesant pentru multe echipe", a încheiat impresarul fundaşului român.
l-a detronat pe Keane
Până ieri, cea mai mare amendă plătită de un fotbalist din Premier League era cea a lui Roy Keane (Man. United). În 2001, irlandezul a achitat 200.000 de euro, fiindcă, într-un meci cu Manchester City, i-a rupt piciorul norvegianului Alfie Haaland şi l-a forţat pe acesta să se retragă.