Calomnia si insulta, inapoi in Codul Penal. Ca o suprema ironie, chiar inainte de Ziua Libertatii presei. Zice-se, n-ar fi chiar in conformitate cu practicile europene. Zice-se. Posibil. Chiar si presedintele Basescu si-a facut timp sa vorbeasca despre asta, cand nimeni nu se gandeste la altceva in afara sarbatorilor de Paste.
Doar ca, sa va spun un secret, nici jurnalistii romani nu sunt in conformitate cu practicile europene. Ba mai mult, multi dintre ei sunt o rusine pentru numele de jurnalist, ba chiar pentru numele de om.
Sigur, o spun stiind ca nu sunt cel mai bun jurnalist din Romania, dar stiu la fel de sigur ca sunt sus de tot la capitolul cinste. In conditiile astea, sunt oripilat de ce se intampla intr-o buna parte a presei din Romania. Avem asa de multi spagari, nemernici si idioti in breasla asta incat, ca medie, nu suntem mult peste (daca nu cumva suntem sub) nivelul unor categorii pe care le tocam marunt.
Unii ar fi in stare sa-si atace si mamele pentru niste bani de buzunar. Sa scrie cele mai mari porcarii, sa insulte oamenii, sa minta cu nerusinare, sa manifeste o nepasare vecina cu alte lucruri ce incep cu -ne fata de persoana despre care scriu.
Dupa parerea mea, problema cu legile legate de presa nu e ca ar fi prea dure, ci ca sunt aproape inexistente, asa ca niciun manipulator, mincinos sau asasin de caracter nu pateste nimic.
In audiovizual, CNA-ul e ceva intre inexistent, ineficient si manevrat politic, iar in presa scrisa sunt si mai putine reglementari.
CNA, sa-ti fie rusine!
Desigur, starea presei are multe explicatii. E o meserie stresanta, in care multi trebuie sa se confrunte si cu sefi care ii trateaza mizerabil, salarii neplatite, munca peste program si bani foarte putini. Rezulta multa aroganta si badaranie, pseudo-superioritate de prost gust, din genul c