Atunci când Michael Santos a intrat la închisoare, în 1987, Motorola scosese pe piaţă acel telefon mobil mare şi gri, pe care şi el l-a folosit pentru o perioadă. Oamenii spuneau despre telefon că e o „cărămidă”. Avea capacitatea de a efectua sau de a primi apeluri telefonice, dar nu existau mesaje text pe atunci.

„Am avut, de asemenea, un pager care putea să transmită doar cifre, după câte îmi amintesc. Am mai avut un calculator produs de IBM, cu 40 de megabiţi de memorie, ce avea un sistem de operare DOS.”

Tehnologia s-a schimbat considerabil în timpul celor 25 de ani pe care acesta i-a petrecut în închisoare. Chiar şi aşa, Santos nu a pierdut timpul, pe durata încarcerării citind despre tehnnologie. Dar nici măcar după ce a fost eliberat nu a înţeles prea bine în ce constă puterea tehnologiei sau limbajul folosit în acest domeniu. Exemplu dat chiar de el în acest sens este că nu înţelege ce vor să spună oamenii prin cuvântul „browser”. Nici explicaţiile soţiei nu l-au ajutat prea mult.

„Am crezut că browser-ul este acea căsuţă de text din partea de sus a ecranului, unde scriu ceea ce vreau să găsesc pe Google”, dar soţia i-a explicat că acela este un URL.

Michael Santos acceptă faptul că volumul de informaţii de bază sunt dincolo de capacitatea lui de înţelegere, iar acum că a rămas în urmă cu unele lucruri nu ştie dacă vreodată va reuşi să ştie chiar totul. Nu are absolut nicio idee ce este un „server” şi nici nu ştie cum să pună la dispoziţia altor persoane informaţii despre el. Tehnologia nu este singurul domeniu la care simte că are restanţe.

„În ceea ce priveşte tehnologia, simt un handicap real pentru că o văd ca fiind o componentă centrală a afacerii pe care vreau să o construiesc”, a scris el pentru Gizmodo. „Consider că am o responsabilitate, o datorie să-i ajut pe alţii să înţeleagă închisorile şi pe oamenii care sunt acolo,