Vlad Moisescu, Diana Tuşa şi Maria Stavrositu s-au înscris în PNŢCD şi urmează să fie cooptaţi în conducerea formaţiunii, potrivit declaraţiilor făcute de liderul ţărănist Aurelian Pavelescu.
Preşedintele Iniţiativei România Liberală (IRL), Vlad Moisescu, va candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNŢCD la Congresul extraordinar al partidului care va avea loc în data de 2 noiembrie, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Aurelian Pavelescu.
Vlad Moisescu, deputatul Diana Tuşa şi Maria Stavrositu, deputat PDL în legislatura 2008-2012, care au participat la conferinţa de presă organizată de PNŢCD, au anunţat că s-au înscris în acest partid.
Aurelian Pavelescu a precizat că aceştia vor fi cooptaţi în conducerea formaţiunii politice, Moisescu în calitate de prim-vicepreşedinte, iar Tuşa şi Stavrositu ca vicepreşedinţi.
"Este un congres de relansare a partidului, în care vor fi cooptaţi în conducerea naţională lideri ai Iniţiativei România Liberală şi alte personalităţi ale vieţii publice din România, urmând să facă parte din moţiunea care va fi supusă votului congresului, pentru validare", a spus acesta.
Deputatul Diana Tuşa a afirmat, în conferinţa de presă, că opţiunea de a se înscrie în acest partid a fost "una naturală", care a venit ca singura opţiune pe care o putea avea.
Vlad Moisescu a menţionat că mai mulţi membri din IRL s-au înscris în PNŢCD şi vor fi propuşi să facă parte din conducerea partidului, printre care Mihaela Ioana Şandru, fost deputat PDL în legislatura 2008-2012, Andrei Ignat, membru PNL din 2008 şi vicepreşedinte al CJ Neamţ, Marian Florescu, fost vicepreşedinte al Filialei Olt a PNL.
Acesta a susţinut că PNL a devenit o construcţie "demagogică, populistă, stângistă", care a "abdicat" de la tradiţiile partidelor istorice şi că PNŢCD are obligaţia morală de a constitui alternativa tradiţ