Chiar dacă ne-a amăgit în prima lui zi, April ne aduce daruri nemăsurate până când fratele lui mai mare, Florar, îi va lua locul. Oamenii i-au spus Prier, adică “deschizător”, deschizător de vreme bună, de miez de primăvară, de An Nou Pastoral, de muguri şi de flori, deschizător de cer în zilele luminoase de praznic. Când este păgubos şi aduce zile friguroase, ţăranii se supără pe el şi îi zic “Taistă-n Băţ”. Dar să vedem ce povesteşte una dintre variantele legendei lui Prier, culeasă la sfârşitul secolului al XIX de etnograful Simion Florea Marian.
“Erau odată doi fraţi: unul bogat, iar altul sărac. Celui bogat îi mergea foarte bine (…) Cel sărac, însă, o ducea de pe o zi pe alta, ca vai de dânsul. Într-un an, şi anume în revărsatul zilei de Paşti, s-a sculat cel sărac şi a ieşit afară ca să-şi caute câteva vreascuri spre a-şi atâţa focul. Odată întors acasă cu vreascurile, dă peste altă nevoie: n-avea cu ce să le aprindă (...). Pe când stătea el aşa dus pe gânduri, zăreşte deodată pe fereastră un foc mare arzând pe vârful dealului. Porneşte degrabă spre dânsul şi ajuns acolo, dă peste 12 oameni care se încălzeau la foc.
- Buna dimineaţa şi Hristos a Înviat, oameni buni!
- Mulţămim d-tale! – răspunseră aceştia. Da ce vânt te-a abătut pe la noi aşa de dimineaţă şi tocmai în ziua de Paşti?
- D-apoi am venit să-mi daţi un pic de foc.
- Ţi-om da, dragul meu, dar spune-ne mai întâi, care luna-i cea mai rea peste an?
- Apoi de, - răspunse săracul - unii oameni zic că luna lui Prier ar fi cea mai rea, dar mie toate mi-s totuna de bune!
Atunci îi zise omul:
- Ţine poala cămeşii, să-ţi dau foc!
Săracul, auzind cuvintele acestea, începu a tremura de frică, temându-se că-i va arde şi cămeşa şi va rămâne gol ca napul. Dar nu se puse de pricină, ţinu cămeşa şi omul îi puse o lopată de jăratic în poală, zicându-i că, după ce v
