Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între Nae Ionescu şi Ion Ianoşi – via Stockholm

Publicat in Dilema Veche, joi 20 mai 2010 ·

N-am să aflu niciodată ce-i va fi motivat Monicăi Lovinescu acea convingere pe care mi-a mărturisit-o franc (nu doar mie, fireşte) în toamna lui 1990, cum că „din păcate vor mai trece vreo douăzeci de ani pînă cînd Stînga va accepta nu echivalenţa, dar măcar justeţea comparaţiei dintre nazism şi bolşevism“. Pe atunci nu-i citisem pe Ernst Nolte şi Vasili Grossman, pe Furet, Besançon, Courtois, dar eram de mult cîştigat de directeţea lui Petre Ţuţea („dragă, noi eram dintr-o tulpină. Doar că unii au pariat pe verde, iar ceilalţi pe roşu. Au învins ei, ne-au prăjit ei. Învingeam noi, i-am fi prăjit noi!“), ca şi de ideea lui Alexandru George privind gemelaritatea („fraţi de sînge“) celor două totalitarisme care au brăzdat chipul veacului al XX-lea.

Fapt este că, la fel ca peste profeţia brucaniană, iată că şi peste amărăciunea Monicăi Lovinescu au trecut cele două decenii, astfel încît acum, în faţa unor apariţii editoriale aşa de surprinzătoare – cum este cartea Anei Maria Narti, Fiare, îngeri şi martiri (Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“), paradoxala evoluţie a unui destin ruso-aromân de la frenezia cîntecelor (şi-a „sfintei morţi“) legionare, care-i populau fantasmele puberale, la efervescenţa troţkistă a stalinismului dejist – nu te mai şochează. Asta mai ales după ce vei fi înţeles pînă la ultimele-i consecinţe acea formulă de „căzut la partid“ a lui Belu Silber (omul care, după 16 ani de puşcărie comunistă, semnează senin cererea de reprimire în PCR!) şi după ce vei fi acceptat că între asasinarea lui Mihail Stelescu, a lui Pătrăşcanu şi a lui Foriş nu este nici o deosebire.

O zestre genetică spectaculoasă. Ana Maria Narti este, pe linie maternă, fiică de ruşi albi, ofiţeri în armata ţaristă („bunicul vedea evreii ca pe străini primejdioşi şi, în acelaşi timp, cai de bătaie“), cu un unchi trimis în lagăr la Karaganda, iar pe linie paternă provi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 40 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 19 minute
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 56 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 45 minute
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris are un nou membru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Chiruță (25 de ani), a obținut calificarea la Paris 2024, după ce s-a impus marți în finala probei de schif simplu din cadrul Regatei de la Lucerna. România va fi reprezentată în capitala Franței de 45 de canotori, totalul tricolorilor” ajungâ

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°