Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2011, sfârşitul erei Putin

Publicat in Jurnalul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Foto: Aleksey Nikolski / Reuters La o masă rotundă cu reprezentanţi ai presei, mai mulţi paraspihologi, şamani şi astrologi din Federaţia Rusă au făcut prezicerile pentru anul 2001. Va fi o perioadă nefavorabilă pentru actualul premier al Rusiei, Vladimir Putin, dar şi pentru milioanele de cetăţeni, care vor afla în curând despre noi valuri de scumpiri, despre seceta din vara viitoare şi despre proteste şi alte mişcări de stradă etc. Principalul vinovat pentru toate acestea este chiar planeta Saturn, care intră acum într-o fază de „exaltare”, aducând numeroase probleme. Vrăjitorul Andrei Dondukov din Tuva spune că vede semne bune abia în 2015, însă până atunci mai e o bună bucată de timp de parcurs. Natalia Sidorova de la Şcoala de psihologie aplicată din Moscova analizează, prin prisma numerologiei, anul 2011.

Cifra 1 este considerată sacră în anumite culturi, ea având legătură cu Soarele, iar repetiţia cifrei 1 într-un număr (2011) este asociată cu răbdarea, sensibilitatea, onestitatea, spiritualitatea, dar şi cu păcatele şi excesele. Anul 2011 va moşteni, potrivit astrologilor şi vrăjitorilor, toate relele adunate în 2010. Cititorii în stele spun că anul viitor va fi marcat de o nouă secetă, urmată în 2012 şi 2013 de vreme ploioasă şi rece. Anul viitor are semne bune pentru persoanele care vor să se îmbogăţească. Grăbiţi-vă, căci 2012 stă mai degrabă sub semnul sărăciei. Anul viitor va începe era luptei dintre adulţi şi copii şi principala armă a puştilor împotriva părinţilor va fi internetul.

Potrivit astrologilor, citaţi de publicaţia online Newsbcm.com, în prezent se derulează o perioadă de selecţie cosmică, iar cei care nu-şi află acum rostul în viaţă s-ar putea să fie înconjuraţi de multe ghinioane. „Universul se curăţă de gunoaie. Dacă trăiţi nu de dragul unui scop în viaţă, ci doar aşa, fără obiectiv, atunci nu sunteţi decât gunoaie”, este de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 34 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

News.ro acum 56 minute
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele ce

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum 2 ore
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°