Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pornind de la nişte versuri

Publicat in Romania Literara, joi 12 ianuarie 2012 ·

Traian T. Coşovei, 1, 2, 3 sau...

Bucureşti, Editura Tracus Arte,

2011, 80 pag.

Rar carte atât de bună, editată (de fapt, reeditată) atât de rău.

Un format mai degrabă meschin, inadmisibil de îngust. O copertă simplistă, aproape în întregime albă. Prenumele autorului apare scris firav, cu caractere italice. Numele, imens, cu verzale bold. Titlul, intermediar ca dimensiune, revine la italice. Singura intervenţie grafică o reprezintă conturul circular în care e încadrată fotografia lui Traian T. Coşovei. (Un portret, de altfel, deja banalizat, cunoscut cititorilor, dacă nu de altundeva, măcar din antologia Băutorii de absint). Şi altele, şi altele.

Nu pierd de obicei vremea cu asemenea mofturi colaterale.

Dacă, totuşi, nu mă abţin acum de la a critica actualul layout e pentru că unele dintre aceste detalii, să le zic tehnice, prejudiciază însăşi înţelegerea poeziei. Am în faţă prima ediţie a cărţii, publicată la Albatros, în 1980. Nici aceea grozavă, dar, în tot cazul, acceptabilă. (Poate că n-ar fi fost contraindicat ca ediţia de la Tracus Arte s-o fi reluat, anastatic, pe aceea iniţială, aşa cum s-a întâmplat cu alte volume-cult ale perioadei, cum e Cinciul valului al doilea de lunedişti sau Pauza de respiraţie a grupului de la Braşov.) Acceptabilă, spun, fiindcă cel puţin aşezarea în pagină consună cu intenţiile volumului. Versurile sunt, în chip fericit, dispersate. Unele încep la capăt de rând, altele mult mai la stânga. Curg în scară. Se regrupează. Au o arhitectură a lor. Nu chiar ca în caligramele lui Apollinaire, dar undeva pe-acolo. Oricum, e evident că acest travelling favorizează suplimentar efectul de spontaneitate pe care stă, de fapt, volumul.

Şi nu numai. Există şi un beneficiu stilistic într-o atare dispunere. Fiindcă individualizează ceea ce trebuie individualizat.

Iată despre ce este vo

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

Ziua Constanta acum o ora
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne – https://hub.mai.gov.ro/ a fost accesat de peste 8 milioane de ori și au fost create peste 452.000 de conturi (identități electronice). Aproape jumătate de milion de caziere eliberate

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 22 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 3 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°