Sătenii din Macea vor ca roşiile să redevină un brand local, iar pentru următorul festival promit o adevărată bătaie cu tomate, după modelul spaniol.
După 20 de ani, locuitorii din Macea au luat o hotărâre care, spun ei, le va schimba din nou viaţa. Ei vor ca părădaica (n.n.-roşia), leguma care le-a adus bunăstarea, să redevină brandul comunei şi să readucă europenii în comuna lor. Primarul localităţii crede în demersurile lor şi a organizat chiar şi un festival al părădăicilor, în curtea Castelului din Macea, la care au venit vizitatori din tot Ardealul, dar şi din Ungaria. Măcenii spun că un bulion atât de bun ca cel produs la Macea nu se găseşte nicăieri şi că turiştii au plecat de la ei cu portbagajele pline de sticle cu suc de roşii. Manifestarea le-a demonstrat că vor reuşi să introducă Macea prin părădăici pe harta turistică europeană.
Părădaica a crescut profiturile măcenilor
În urmă cu o jumătate de veac, Macea era o localitate săracă din apropierea frontierei româno-maghiare. Primarul Ioan Mercea îşi aminteşte de sărăcia din comună, de casele mici din chirpici. „Apoi a venit părădaica, care a scos satul din sărăcie", spune cu mândrie Ioan Mercea, care vrea să impună din nou părădaica drept brand al comunei Macea. Nea Mihai are peste 70 de ani şi povesteşte că într-un an bun, înainte de '89, din culturile de roşii câştiga foarte bine, de-şi putea cumpăra o Dacie. „Munceam mult, dar pot spune că părădăicile îmi aduceau venituri mai mari ca cele ale unui director", spune septuagenarul din Macea. Roşiile măcenilor aveau un gust deosebit şi, oriunde în ţară mergeau la piaţă, îşi vindeau marfa foarte repede. „Exportam sute de vagoane de părădăici în fiecare an în toate ţările europene. Părădăicile de Macea au calităţi extraordinare", povesteşte primarul Mercea. Străinii veneau direct la Macea şi cumpărau sute de tone de roşii, pe care le vinde