Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea Romtelecom încurcă firele după 13 ani

Publicat in Capital, vineri 10 iunie 2011 ·

Ai negociat, ai vândut, ai scăpat de grijă. Doar că peste ani apar efecte nedorite. Așa s-a întâmplat cu Petrom, când prețul benzinei a crescut foarte mult, așa se întâmplă acum cu Romtelecom, când statul vrea să vândă pachetul minoritar pe care îl deține.

Primul termen a fost finalul anului 2010. Apoi, cândva în martie. După care luna mai. Acum au decis că nu au posibilitatea să cumpere. Dacă am vrea să fim răutăcioși, așa am putea prezenta amânările solicitate de OTE pentru prezentarea unei oferte pentru pachetul de 46% din Romtelecom, scos la vânzare de autorități. Dar toți analiștii din piață arată cu degetul către reprezentanții statului, care par să trateze acest subiect cu stângăcie.

Toate discuțiile din jurul acestor negocieri sunt alimentate și de faptul că cei care fac declarații pe această temă se cam contrazic. Ba că OTE are drept de preemțiune și nu se poate face nimic înainte de primirea unei poziții oficiale de la ei, ba că de fapt statul era obligat să iasă pe bursă, dar a așteptat prea mult, ba că o eventuală listare nu se poate face decât cu pachete succesive de 7,5%.

Și cum contractul de privatizare nu este public, este greu de spus cine are, într-adevăr, dreptate. Cert este că felul în care a fost negociat contractul semnat în anul 1998 este acum criticat de mai mulți specialiști în piață, mai ales că pe masă este acum și exemplul Greciei, care a avut altă poziție la negocierile cu Deutsche Telekom, în anul 2008.

„Nu știu ce prevedea contractul de privatizare“, spune Doru Lionăchescu, președintele Capital Partners, referindu-se la vânzarea Romtelecom. „S-ar putea să fie o eroare de negociere. Trebuia ca OTE să aibă obligația să cumpere, deci, cu alte cuvinte, cum se spune în termeni tehnici, statul să aibă un put-option, ca în orice moment, în orice formulă de preț, să-i oblige să cumpere. Dovadă mutarea de săptămâna t

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 11 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°