Târgul Naţional Imobiliar (TNI), cel mai mare eveniment dedicat tranzacţiilor imobiliare, va debuta joi, la Palatul Parlamentului. Pentru prima dată, târgul are un partener principal din Bulgaria ce va prezenta oferte foarte atractive şi interesante pentru segmentul „mediu” şi „high”. Vor fi scoase la vânzare case şi apartamente de vacanţă, atât pe litoralul bulgăresc, cât şi la munte, cu preţuri pornind de la 8.300 de euro.
Vor fi scoase la vânzare peste 30.000 de apartamente, 2.500 de vile, 500 de case de vacanţă, peste 500.000 mp de terenuri, dar şi 100.000 mp spaţii industriale şi de birouri. Oferta imobiliară cuprinde proprietăţi în Bucureşti, în cele mai reprezentative zone din ţară, dar şi din Bulgaria, Cipru, Malta, Italia sau Spania. Preţurile minime sunt pentru case de vacanţă, atât la munte, cât şi la mare în Bulgaria (de la 8000 de euro), iar maximul de preţ pentru o proprietate imobiliară este de aproximativ 4.000.000 de euro pentru o vilă în Cartierul Primăverii. Pentru prima dată, Agenţiile Imobiliare cu un portofoliu impresionant prezintă inclusiv oferte de închiriere adresate publicului larg, dar şi studenţilor ce încep în această perioadă un nou an de studii. Târgul Naţional Imobiliar (TNI), cel mai mare eveniment dedicat tranzacţiilor imobiliare, va debuta joi, la Palatul Parlamentului. Pentru prima dată, târgul are un partener principal din Bulgaria ce va prezenta oferte foarte atractive şi interesante pentru segmentul „mediu” şi „high”. Vor fi scoase la vânzare case şi apartamente de vacanţă, atât pe litoralul bulgăresc, cât şi la munte, cu preţuri pornind de la 8.300 de euro.
Vor fi scoase la vânzare peste 30.000 de apartamente, 2.500 de vile, 500 de case de vacanţă, peste 500.000 mp de terenuri, dar şi 100.000 mp spaţii industriale şi de birouri. Oferta imobiliară cuprinde proprietăţi în Bucureşti, în cele mai reprezentative zone