Congresul UDMR a devenit un fel de start al sezonului reducerilor la articole politice. Toată lumea îl aşteaptă, toată lumea îşi gândeşte agenda, combinaţiile, mutările şi permutările, în funcţie de întâlnirea la vârf a etnicilor maghiari. Fiecăruia, ce-i trebuie - ba un premier independent, măsura 38-40, ba un guvern pepit, la două rânduri, cu talie înaltă şi revere înguste, ba o autonomie de-a gata. Aproape că nici iarba nu mai creşte în apropierea manevrelor politice până ce nu va suna ceasul încheierii congresului de la Oradea.
Cu toţii atârnă de un igen, bine articulat al noii conduceri a UDMR, rostit de bună voie şi nesilit de nimeni.
Preşedintele Băsescu, după câteva runde de negocieri cu liderii PDL din teritoriu, cu parlamentarii democrat-liberali, cu liderii din Modrogan şi iar cu provincia de partid, a hotărât că va aştepta până la Congresul UDMR, spre a-i decide soarta lui Boc şi pe cea a Guvernului. Traian Băsescu speră să iasă din urnele Uniunii un preşedinte care să fie de acord cu propunerea sa de a instala la Palatul Victoria un premier independent.
În rezumat, UDMR, în formula actuală, nu se împacă deloc cu o astfel de idee. De exemplu, Gyorgy Frunda spune că o coabitare UDMR-PDL nu poate continua decât "condiţionată de respectarea unor termene stricte privind relansarea economică, ce urmează să fie stipulate într-un protocol al coaliţiei la guvernare". Ce garanţii ar putea avea oricine s-ar alege la cârma UDMR, că un independent, mai întremat decât Boc şi mult mai puţin manipulabil, va respecta necondiţionat lista oportunităţilor fixată de negociatori? Mai mult, de pe această listă nu poate lipsi, condiţie sine qua non a continuării relaţiei între cei doi actori politici, nimic din ceea ce are legătură cu legea şi drepturile minorităţilor.
Tocmai acest punct pare să fi rămas fără soluţie în relaţia celor doi. Acelaşi Frund