Eram în clasa a XII-a cînd am ajuns în redacţia Dilemei care pe atunci se găsea pe Aleea Alexandru, la sediul Fundaţiei Culturale Române, cu un text scris de mînă cu pixul, pe două coli de hîrtie, despre generaţia mea (chiar aşa se numea articolul „Generaţia X”).

Chiar nu ştiu ce mă apucase, pe vremea aceea nu existau bloguri şi nici Facebook, probabil ca eram nevorbită şi nescrisă ca orice adolescent şi simţeam nevoia să mă exprim. Şi mai credeam cu tărie că ceea ce exprim eu trebuie să ajungă musai la cei din generaţia mea şi nu numai (dacă ar fi existat pe atunci Interent, probabil că n-aş fi chiulit de la primele două ore – mate şi franceză, n-aş fi schimbat două autobuze şi nu m-aş fi gîndit în fiecare staţie că ar trebui să renunţ, căci că cine ştie ce căpcăuni de oameni cu nasul pe sus voi întîlni acolo... şi aş fi trimis un mail timid şi neconcludent pe adresa redacţiei).

Nu cunoşteam pe nimeni la Dilema, însă pînă la urmă n-a fost rău deloc. Am spus repede poezia învăţată de-acasă – „Aş vrea să public şi eu în revista dvs., dacă se poate!...” şi am pasat cele două coli unei doamne care mi-a zîmbit tot timpul şi nu m-a întrerupt nici un moment (Delia Verdeş, redactor la Dilema, pe atunci). Foto Imagini inedite din redacţia „Dilemei vechi“ Andrei Pleşu (centru) alături de Ruxandra Tudor, Dan Stanciu, Iaromira Popovici, Matei Martin, Cristian Ghinea, regretata Magdalena Boiangiu şi Mircea Vasilescu (de la stânga la dreapta) gallery-link

Peste două săptămîni mi-am văzut numele publicat în revistă – şi credeţi-mă, nimic nu se compară la 18 ani cu a-ţi vedea numele imprimat pe acea hîrtie care foşneşte, chiar sub cuvintele pe care le-ai scris tu de mînă cu pixul (în pauza de dinainte de lucrarea la bio cînd ai fumat o ţigară Kent cu Alina, lîngă coşul de baschet, te-ai enervat că Adi de la B nu se uită la tine şi că lumea ta parcă nu corespunde