* N-am auzit niciodata, in 42 de ani de bogata experienta de viata, sa se tina la noi, in Romania, Festivalul Muncii, Zilele Creatiei, Decada Orelor Suplimentare, Saptamina Lucrului etc. Oricum, chiar daca ar veni vreun fraier idealist (minat de sentimente nobile, ca noi) cu asa o idee, si ar propune sa se sarbatoreasca, n-ar participa nici naiba, nici rudele naibii sau colegii sai de partid care este. In schimb, la Praid (Harghita) s-a tinut Festivalul Sarmalelor - manifestare la fel de spirituala si de elevata ca si Zilele Chiftelelor, Mileniul Betiei, Luna Muraturilor, Lansarea Candidatilor la Presedintie etc. Poate ca sigur ati remarcat si dumneavoastra: toamna, aceste actiuni culturale se intetesc si se inmultesc, pe motiv ca: 1) de obicei, la sfirsitul sezonului, sint alegeri de vreun fel sau altul; 2) exista vin mai mult si mai ieftin, de imbatat electoratul. * Totusi, n-am inteles cum de a ajuns sarmaua un element atit de specific national, incit sa merite o sarbatoare proprie: de ce nu se organizeaza Zilele Pizzei, Saptamina Spaghetti-lor, Simbra Strudelului, Ravasitul Mozarellei sau Festivalul Sushi, ca si ele sint la fel de romanesti ca sarmalele? Intrebam asta, fiindca in iulie am fost prin Turcia si am mincat o chestie cu care localnicii se mindreau, ca fiind a lor - chestie care se numea "sarma" si care arata ca o (logic!) sarma. Poate ca ar trebui sa ne mindrim cu mincarurile tipic romanesti: baclava, ciulama, musaca, sarailie, gulas, hot-dog, hamburger sau pop-corn. * A propos de pop-corn (cocosei, floricele de porumb - cum li se mai spunea pe vremuri): am pierdut sirul personajelor din televiziuni sau presa scrisa care au pomenit despre faptul ca dacii erau mamaligari si cultivau porumbul. De fapt, daca se refereau la dacii americani, "the ducks" (cei care se trag din "the trucks", vorba anglofonului Ion Iliescu), nu-i chiar greseala! * Am uitat sa v