Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Benedict al XVI-lea susţine astăzi ultima sa audienţă în Piaţa Sfântul Petru

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 februarie 2013 ·

Papa Benedict al XVI-lea a ajuns miercuri în Piaţa Sfântul Petru pentru ultima audienţă din timpul pontificatului său, informează Mediafax.

Făcând un tur al pieţei în papamobilul decapotabil, el a fost aclamat de o mulţime estimată la peste 100.000 de credincioşi şi turişti, care agitau drapele şi bannere pe care se putea citit "Mulţumesc" în toate limbile.

Aceasta este cea de-a 348-a audienţă generală a Papei Benedict al XVI-lea.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat retragerea din fruntea Bisericii Catolice, mandatul său urmând să înceteze la data de 28 februarie.

Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că se pregăteşte să se retragă la o mănăstire din Vatican, eveniment istoric fără precedent, când un Papă şi succesorul său vor locui concomitent în interiorul celui mai mic stat din lume, relatează Mediafax.

Papa german, în vârstă de 85 de ani, care a anunţat luni că va demisiona începând cu 28 februarie din cauza vârstei şi oboselii, va rămâne un timp în reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo din apropierea Romei.

Mai târziu, el se va retrage la mănăstirea "Mater Ecclesiae", unde în prezent se efectuează reparaţii. Mănăstirea este situată în grădinile Vaticanului şi până acum a fost destinată numai călugăriţelor. Astfel, viitorul Papă şi predecesorul său vor trăi la câteva sute de metri unul de altul.

"Este o situaţie fără precedent, vom vedea ce se va întâmpla", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Lombardi.

Referitor la noile ocupaţii ale lui Benedict al XVI-lea, care va redeveni cardinalul Joseph Ratzinger, părintele Lombardi consideră că acesta nu "va trăi în izolare". Papa "deseori spunea că i-ar plăcea să-şi dedice bâtrăneţea studiilor, rugăciunii şi scrisului, ceea ce presupun că va şi face".

Mănăstirea ctitorită de către Papa Ioan Paul al II-lea, se află într-o zonă liniştită

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°