Despre aventurile turnătoristice ale lui Dan Voiculescu au ştiut trei preşedinţi ai României: Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Sursa: EVZ
Cel dintâi, în stilul kaghebist caracteristic, s-a folosit cu cinism de ambiţul "umanistului" de la comerţ exterior (ce plăcere pe omul ăsta să înşface etichete onorabile!) Cel de-al doilea, Emil Constantinescu, a permis secretizarea dosarului său de turnător. (Aşa se explică prezenţa ritualică a lui Constantinescu la televiziunile lui Felix: o fi fost el turnător, dar uite că ştie să răsplătească serviciile!) Aşadar, doi preşedinţi ai României au tăcut. Al treilea a refuzat complicitatea. E unul din motivele pentru care a devenit ţinta atacurilor cotidiene din partea celor care au ceva de pierdut prin curăţarea societăţii româneşti. Nu putea lipsi de pe listă şi un fost premier. Pentru Adrian Năstase, lucrurile sunt transparente: de vină e Antena 3! Ce are a face Antena 3, sculă de tâmpit românii, înfiinţată în anii ’90, cu turnătoriile de dinainte de 1989 ale lui Voiculescu?! Nu are, dar e bine să mai semănăm puţină confuzie.
Că din mintea unui denunţător nu se putea naşte decât un post de televiziune cu profilul Antenelor, e plauzibil. Dar, până una-alta, nu Gâdea, nu Badea, nu Grecu, nu Vrânceanu (simple slugi angajate de un turnător, să nu uităm asta) au primit verdictul definitiv şi irevocabil. Nu, ei sunt "temporari şi revocabili". Să nui supraevaluăm. Decizia infamantă i-a fost aplicată lui Voiculescu. După ce a tergiversat procesele cu anii, dând peste cap o lege şi o instituţie, iată că a sosit vremea ca Felix să-i atragă în mocirlă, definitiv şi irevocabil, şi pe alţi iubitori de "onoare". Cel dintâi, şi cel intrat mai adânc în mlaştina acestei respingătoare afaceri e Crin Antonescu. Obsedat de funcţia prezidenţială, s-a înhămat de bună voie la alianţa cu definitivul şi irevocab