Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2013 – Bilanţ trist pentru mass-media mondială

Publicat in Puterea, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Bilanţ trist pentru mass-media mondială în 2013. Războiul sirian şi numărul record de jurnalişti încarceraţi în Turcia, sunt principalele evenimente care au marcat mass-media, potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor, care remarcă totuşi o îmbunătăţire faţă de situaţia din 2012, transmite AFP.

În 2013, conform raportului acestei organizaţii neguvernamentale cu sediul la New York, 52 de jurnalişti au fost ucişi în exerciţiul funcţiunii, faţă de 73 anul trecut, relatează Agerpres.

Războiul din Siria

Măcinată de un război civil violent, soldat cu 126.000 de victime din martie 2011 până în prezent, Siria este cea mai periculoasă ţară pentru jurnalişti, pentru al doilea an consecutiv.

Potrivit CPJ, 21 de jurnalişti au fost ucişi în cursul anului care se încheie. Şase jurnalişti au fost ucişi în Egipt, cinci în Pakistan, patru în Somalia, trei în Brazilia, trei în Irak şi alţi doi în Mali şi Rusia. Turcia, Bangladesh, Columbia, Filipine, India şi Libia au înregistrat fiecare câte un jurnalist ucis în acest an.

Jurnalişti încarceraţi

Pentru al doilea an la rând, Turcia este ţara cu cei mai mulţi jurnalişti încarceraţi, ea fiind urmată îndeaproape de Iran şi China.

În aceste trei ţări se află mai mult de jumătate din cei 211 de reporteri încarceraţi pe mapamond în 2013.

“Plasarea jurnaliştilor în detenţie este semnul distinctiv al unei societăţi intolerante şi represive”, consideră directorul CPJ, Joel Simon.

În Vietnam, numărul jurnaliştilor închişi a crescut de la 14 în 2012 la 18 în prezent, în urma unui val de represiune împotriva bloggerilor, conform aceleiaşi organizaţii neguvernamentale.

“Este îngrijorător să vezi că sporeşte numărul jurnaliştilor încarceraţi în Vietnam şi în Egipt”, a afirmat directorul CPJ, adăugând că “este cu adevărat şocant ca Turcia să fie ţara cu cei mai mulţi jurnalişti încarcer

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 28 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°