Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gelu Voican Voiculescu vrea 1.000 de euro pentru fiecare zi petrecută în închisoare

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Gelu Voican Voiculescu cere câte 1.000 de euro pentru fiecare zi petrecută în închisoare. Valoarea totală a daunelor pentru suferinţele din perioada comunistă pe care le solicită statului este de 748 de mii de euro.

Pentru că a fost exmatriculat din facultate de la Institutul de Petrol şi Gaze – Facultatea de Geologie Bucureşti, în 1959, a solicitat 100.000 de euro, iar pentru cele 408 zile petrecute în închisoare a cerut 408.000 de euro. Pentru că a fost urmărit de Securitate, între 1959 şi 1989, el a mai cerut 240.000 de euro.

''Numai dacă ne gândim la aceşti 24 de ani în care am avut tehnica operativă în casă şi mi s-a violat abuziv intimitatea, vă daţi seama că e foarte greu de cuantificat. Am făcut totuşi o evaluare şi am ajuns la o suma intemeiatăde 748.000 de euro'', a spus Voican Voiculescu.

El acţionat în judecată statul român. Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, în decembrie 2010.

Întrebat, la Realitatea TV, ce s-a întâmplat cu trupurile soţilor Ceauşescu după execuţie, dacă au fost puşi în sicrie sau în bucăţi de cort, Gelu Voican Voiculescu a explicat: "Aşa cum aţi văzut, au fost executaţi în după-amiaza zilei de 25 decembrie, puşi în acele folii de cort şi duşi cu elicopeterele în Bucureşti".

"Am aterizat pe stadionul Ghencea şi văzănd că nu mai vine cineva să-i ia, trebuia să vină o auto-sanitară, un grup de militari a lăsat cele două "pachete" pe zăpadă. Doi militari, aflaţi pe stadionul Ghencea, au fost curioşi, au văzut despre ce este vorba şi le-au mutat puţin mai încolo. Când au venit auto-sanitarele să ridice corpurile, pentru că s-a înserat, n-au mai văzut nimic. Trupurile erau oarecum acoperite de o ridicătură de pământ.

A doua zi dimineaţa, au fost la plutonul de execuţie. Bineînţeles că, în acele momente de spaimă, ei şi-au închipuit că vor fi suprimaţi la rândul lor pentru că au participat la ex

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 47 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de lei, promulgată

Adevarul acum 4 minute
Președintele Klaus Iohannis a promulgat inițiativa prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul majorat cu 25% din valoarea acestuia e achitat integral.

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 53 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 57 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Oprea: România poate deveni un hub investiţional pentru companiile din SUA

Mediafax acum o ora
Ministrul Economiei s-a întâlnit cu delegaţia Departamentului pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii condusă de Cynthia Aragon, director executiv al Advocacy Center, pentru a discuta despre consolidarea colaborării bilaterale şi a parteneriatu

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Rareş Bogdan: Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România. 29 septembrie, vot. Nu dormim, numărăm şi pe 30 anunţăm preşedintele României, Nicolae Ciucă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii nu au vară, nu au vacanţă. ”Ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România”, a spus el, arătând că pe 29 septe

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°