Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stratul de zăpadă la Băişoara ajunge la 20 de centimetri

Publicat in Adevarul, marți 27 decembrie 2011 ·

Pârtia Băişoara este singurul loc din judeţ în care sunt condiţii de schi. Chiar dacă încă nu se schiază, stratul de zăpadă se apropie de 20 de centimetri şi continuă să ningă.

Niciuna din cele şapte pârtii de schi din judeţ nu s-a deschis pentru iubitorii sportului alb. În zona Băişoara sunt patru pârtii de schi. Prima, adiministrată de Turism Arieşul, este şi cea mai cunoscută de clujeni - pârtia Băişoara. Cu o lungime de 1.200 de metri, pârtia are un grad de dificultate mediu şi este prima care se va deschide. „Încă mai ninge, şi asta contează cel mai mult, aşa că s-ar putea să schiem cât de curând", ne-a spus administratorul Adrian Baciu. Acesta speră ca cel târziu în 29 decembrie să se poată schia. „Atunci vine prima serie de turişti. Vin pentru Revelion, dar nu vor fi încântaţi dacă nu pot schia", mai adaugă Baciu. În ceea ce priveşte tariful, la Băişoara schiorii plătesc 4 lei pentru fiecare urcare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 26 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum o ora
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 33 minute
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum 2 ore
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum o ora
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°