Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Olteanu din Ploieşti a fost amendat de patru ori, pe nedrept, pentru rovinietă

Publicat in Adevarul, luni 29 august 2011 ·

Deşi şi-a achiziţionat rovinietă pe un an, în septembrie 2010, ploieşteanul George Olteanu s-a trezit în iunie şi iulie 2011 cu patru amenzi de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pe motiv că a circulat pe şoselele României fără a-şi achita taxa de drum.

Din cauza unor probleme de sănătate, George Olteanu a fost nevoit să facă naveta, la începutul anului, aproape săptămânal de la Ploieşti la Bucureşti pentru tratament. Ştiindu-se cu toate asigurările şi taxele de drum achitate, omul a circulat fără grijă. Însă în luna iunie şi iulie au început să-i curgă amenzile de la CNADNR din cauză că ar fi circulat fără rovinietă, toate sosite cu numai trei înainte de termenul-limită. Conştiincios din fire, bărbatul şi-a achitat şi amenzile, şi-a achiziţionat noi roviniete, însă sancţiunile n-au încetat să-i vină. „Am primit până acum patru, dar mai am de primit cel puţin şase din câte am calculat eu în funcţie de drumurile pe care le-am făcut la Bucureşti. Am plătit peste 800 de lei degeaba. Când primeşti o astfel de sancţiune, trebuie să plăteşti amenda, tariful de despăgubire pentru funcţionarea aparatelor care monitorizează maşinile plus rovinieta. Am crezut, iniţial, că mi-o fi expirat taxa de drum pe care o aveam, de asta am şi plătit toate amenzile, dar când m-am uitat mai bine am văzut că am rovinietă pe un an, cumpărată în septembrie 2010", ne-a declarat George Olteanu. Omul şi-a scos de la benzinăria unde şi-a achitat taxa de drum şi dovada achiziţionării cuponului şi este hotărât să nu lase lucrurile aşa. În situaţia lui mai sunt şi alţi ploieşteni, care nu-şi explică de ce trebuie să facă zeci de drumuri, să piardă timp şi nervi în condiţiile în care au toate dările achitate la timp. „Trebuie să consultăm un avocat, să vedem unde a apărut problema şi ce este de făcut. Eu sunt hotărât să cer şi daune morale pentru tot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 4 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, despre afirmaţia lui Ciolacu că Buzăul nu e în Moldova: Orice zi cu Marcel Ciolacu încă în funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşului şi a Moldovei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat, referindu-se la afirmaţia premierului Ciolacu, care declarase că Buzăul nu este în Moldova, că ”orice zi cu Marcel Ciolacu încă în funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşului

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°