Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este momentul ca Hidroelectrica sa anuleze contractele directe din energie

Publicat in HotNews, luni 14 noiembrie 2011 ·

Piaţa energiei electrice din România se confruntă cu un fenomen care ștrangulează competiţia şi care întârzie realizarea unor investiţii din ce în ce mai necesare în sectorul energetic. Din 2004 se află în vigoare o serie de contracte directe între Hidroelectrica şi 15 companii prin care peste 60% din producţie este vândută cu mult sub preţul pieţei. Chiar dacă de la Bruxelles s-au semnalat nemulţumiri concrete în legătură cu această situaţie, deloc în acord cu reglementările UE, conducerea companiei Hidroelectrica a prelungit contractele până în 2018.

Contractele cu „băieţii deştepţi” din energie sunt din nou subiect de actualitate datorită secetei prin care România trece de câteva săptămâni şi care a afectat producţia de energie hidro. Hidroelectrica a fost nevoită să invoce clauza de forţă majoră şi să reducă cu minimum 30% cantitatea de energie transmisă către companiile cu care are contracte directe. Acest lucru a determinat mai mulţi furnizori care primeau energie de la Hidroelectrica să nu-şi mai onoreze contractele cu proprii clienţii sau să crească simţitor preţurile pentru o perioadă de câteva luni.

Cea mai mare dezvăluire privind conţinutul contractelor directe dintre unele companii şi Hidroelectrica a fost făcută de Fondului Proprietatea în luna iulie. S-a putut observa că numai Alpiq şi Energy Holding au contractat 30% din producţia Hidroelectrica. Acestora li se adaugă energia consumată de Alro Slatina, aproximativ 14% din totalul produs de compania de stat.

Hidroelectrica a avut un profit de 68 milioane de euro în 2010. Numai Alpiq, prin cele două companii prezente în România, a făcut un profit aproape cât jumătate din cel al Hidroelectrica, vânzând cu un adaos considerabil energia hidro pe care o cumpără direct de la compania de stat. Un calcul simplu ne arată că Hidroelectrica, prin faptul că nu a vândut energia pe care o produce

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 21 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°