Un tânăr de 33 de ani va conduce destinele sportului cu balonul oval. Numele lui e Alin Petrache. Fostul căpitan al naţionalei României a adunat peste 50 de meciuri oficiale sub tricolor, fiind pe teren inclusiv la celebra partidă pe care România a câştigat-o în 2004 cu Italia, victorie considerată una dintre cele mai importante din ultimii 25 de ani. La nivel de club, el a activat la Dinamo, RC Paris, Bordeaux Begles, RC Toulon şi Beziers. Până aici nimic spectaculos, pentru mulţi dintre noi. De ce nu mai joacă la vârsta asta, ar întreba unii. Pentru că vrea să se ocupe de altceva, ştiindu-se că rugby-ul nu este la fel ca tenisul de masă sau şahul, loviturile primite în toate zonele corpului urmărindu-te toată viaţa. Ceea ce rămîne e experienţa lui, care ar trebui fructificată la maximum.
Mi-a plăcut că insistă pe ideea aducerii unui selecţioner străin, care să aplice metode noi, nu cele cu care ne-am obişnuit zeci de ani la rând. În plus, acesta ar fi departe de scandalurile interne şi de interesele unora. Spre deosebire de fotbal, acolo unde multora le este încă frică de antrenori străini prin simplu motiv că nu şi-ar mai putea împinge la vânzare legumele storcite.
Petrache a jucat la nivel ridicat în campionatele din Anglia şi Franţa, a avut susţinerea tuturor jucătorilor care evoluează în străinătate, vine cu un program interesant. Cel mai surprinzător punct pe lista sa e că fostul internaţional propune formarea unor centre regionale după modelul francez. Petrache chiar a văzut cum se lucrează, care sunt procedurile.
În niciun caz, nu vorbeşte din ce a visat în noaptea precedentă sau din basme. De aceea, cred că accederea lui ca numărul unu în rugby e o alegere care trebuie salutată. Sigur, prezenţa la turneul final al Mondialului din 2011 e un punct care trebuie îndeplinit. Dar participă multe echipe deja, nu cred că va
