Inspectorii DSVSA Suceava au retras de la comercializare şi au pus sechestru pe o canitate de 25 de kilograme de carne de mici, depistată în două magazine din judeţ. Produsele au fost retrase după ce s-a constata că fac parte din lotul de mici cu carne de pasăre infestată cu salmonella, pentru care a fost emisă o alertă la nivel naţional.
Direcţia Saniter Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava a anunţat, marţi, că în urma unei alerte rapide privind un lot de mici cu carne de pasăre infestată cu salmonella au fost verificate cele trei magazine Kaufland din judeţ şi s-a constatat că produse din lotul respectiv au fost trimise magazinelor din Fălticeni şi Rădăuţi.
În urma controlului, din magazinul din Fălticeni au fost retrase de la comercializare 16 kilograme de mici din carne de pasăre iar de la Rădăuţi au fost ridicate nouă caserole.
"Siguranţa consumatorilor şi sănătatea publică nu au fost afectate", a declarat Dănuţ Corneanu, purtătorul de cuvânt al DSVSA Suceava.
Carnea de mici infestată cu salmonella a fost produsă de o unitate de procesare din judeţul Neamţ şi a fost depistată în urma unui control din 30 mai, când au fost prelevate de la un depozit de produse congelate cinci probe din carne preparată pentru mici.
Citeşte şi:
UPDATE Carne de mici cu Salmonella livrată în mai multe magazine din ţară, din depozitul Kaufland Ploieşti
Alimente contaminate: poţi să le depistezi?