Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paris: Liderii europeni vor acţiuni rapide pentru a combate şomajul în rândul tinerilor

Publicat in Revista22, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Liderii europeni, reuniţi marţi la Paris pentru o conferinţă privind locurile de muncă pentru tineri, au subliniat la unison necesitatea de a "se mişca rapid" pentru reducerea şomajului în rândul celor aproape şase milioane de tineri cu vârste sub 25 de ani care nu au un loc de muncă în Europa.

"Miza este să ne mişcăm rapid", a declarat preşedintele francez François Hollande, în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea acestei reuniuni la care au participat aproape toţi şefii de stat şi de guvern din UE, relatează AFP.

Hollande, care şi-a fixat ca ţintă "o inversare a curbei şomajului în rândul tinerilor" în Franţa de patru luni, a declarat că "Garanţia pentru tinereţe", care stipulează ca niciun european să nu rămână pentru mai puţin de patru luni fără loc de muncă sau fără o formare, va fi pusă în aplicare "în următorii doi ani".

Dar pentru accelerarea procesului, toată ţările care vor dori să pună în aplicare această dispoziţie "vor putea, de la 1 ianuarie, să aibă finanţările necesare", a explicat el.

În această privinţă, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a subliniat că "esenţialul mijlocelor depinde de statele membre". "Trebuie lucruri concrete, rezultate rapide", a insistat el.

Potrivit datelor oficiale, în septembrie, aproximativ 5,6 milioane de tineri europeni nu aveau un loc de muncă (23,5 la sută), cea mai scăzută rată fiind în Germania, cu 7,7 la sută, şi cea mai crescută în Grecia şi Spania, cu peste 56 la sută.

"Fără creştere economică, nu vor fi locuri de muncă pentru tineri. Politica nu creează locuri de muncă, întreprinderile sunt cele care o fac", a insistat cancelarul german Angela Merkel, care a organizat la Berlin o primă conferinţă pe tema locurilor de muncă pentru tineri la 3 iulie.

"În 2014, şomajul va rămâne din nefericire prea ridicat dar există perspective, există sp

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 43 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 19 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 58 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 43 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°