Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Culturii, aşteptat la Prefectura Cluj de protestatari care au aruncat cu roşii spre el

Publicat in Mediafax, vineri 13 septembrie 2013 · ·

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost aşteptat, vineri, în faţa Prefecturii Cluj, de un grup de protestatari care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, aceştia aruncând cu roşii spre el şi strigând "Demisia".

Mai multe persoane l-au aşteptat, vineri, pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, pe trotuarul din faţa Prefecturii Cluj unde acesta susţinuse o conferinţă de presă, cu bannere pe care scria "Barbu, mercenarul Goldului, împotriva patrimoniului" şi "Roşia Montană în patrimoniul UNESCO".

În momentul în care ministrul s-a îndreptat spre maşina parcată pe trotuar, protestatarii au aruncat spre acesta cu o pungă cu trei roşii, care a căzut lângă el, şi au strigat "Demisia".

Unul dintre protestatari, care bloca accesul spre maşina ministrului, a fost îndepărtat cu forţa de jandarmii prezenţi, iar Barbu a reuşit să urce în maşină şi să plece, fără a face vreo declaraţie.

După plecarea lui Barbu, protestatarii au început să strige "Jandarmeria apără hoţia".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că proiectul privind Roşia Montană a fost avizat din partea PNL de doi miniştri, şi nu de unul singur aşa cum a afirmat luni, respectiv de ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi cel al Culturii, Daniel Barbu.

"Miniştrii liberali care au avizat acest proiect sunt doi, mari şi laţi, oameni de seamă amândoi, domnul Daniel Barbu, ministru al Culturii, care şi-a şi explicat avizul, cu care am discutat, am înţeles şi ministrul Finanţelor care semnează aproape orice proiect", a declarat Antonescu, într-o emisiune la Realitatea TV.

Liderul PNL a fost întrebat luni care a fost poziţia miniştrilor PNL care au avizat proiectul de lege şi au votat împotriva actului normativ în şedinţa grupurilor PNL.

"Un singur ministru liberal a avizat acest proiect şi anume ministru Culturii, Daniel Barbu. A dat toate justi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum 49 minute
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Spionajul prorus nu va împiedica susţinerea Ucrainei de către NATO, avertizează Stoltenberg după scandalurile de spionaj chinez în Germania şi M.Britanie

News.ro acum o ora
Scandalurile ”inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, avertizează secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, relatează AFP. ”Asemenea

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum o ora
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 3 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°