Grupul Epson a înregistrat, în trimestrul al treilea al acestui an, o creștere cu 77% a valorii vânzărilor de proiectoare, față de perioada similară a anului trecut, până la 414.000 de euro, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, sub raportul volumelor, vânzările de proiectoare Epson au înregistrat o creștere cu aproximativ 30%, până la 800 de unități. Astfel, Epson și-a menținut cota de piață la nivelul de 25%, nivel estimat până la finalul anului.
Compania Epson a livrat, în al doilea trimestru, peste 1.100 de videoproiectoare, în creştere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând o valoare totală a vânzărilor de peste 580.000 de euro.
Piața de proiectoare a totalizat, în al doilea trimestru, un număr de 2.900 de unităţi, reprezentând o valoare aproximativă de 1,6 milioane euro.
F.A. Grupul Epson a înregistrat, în trimestrul al treilea al acestui an, o creștere cu 77% a valorii vânzărilor de proiectoare, față de perioada similară a anului trecut, până la 414.000 de euro, se arată într-un comunicat de presă.

F.A.