Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii, atraşi de depozitele în valută

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 august 2009 ·

Chiar dacă dobânzile oferite pentru economiile în lei sunt ceva mai mari, persoanele fizice le preferă pe cele în euro sau dolari. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Atât populaţia, cât şi firmele au ales, în luna iulie, economiile în valută, fapt care este confirmat şi de informaţiile Băncii Naţionale. Potrivit acestor date, depozitele în valută au crescut în a şaptea lună cu 1,5%, până la echivalentul a circa 57,2 miliarde lei. Pe de altă parte, deşi au dobânzi mai atractive, depozitele în lei au coborât cu 0,3%, până la 101,45 miliarde lei. Motivul constă în faptul că un număr mare de companii şi-au retras economiile luna trecută.

Faţă de depozitele pe care populaţia le-a făcut în lei anul trecut, cele din 2009 au crescut cu 20,5%, ajungând la puţin peste 60 de miliarde lei.

Iulie, luna monedelor străine

Persoanele care au economisit luna trecută s-au arătat foarte interesate de depunerile în valută. Astfel că depozitele au avansat cu 2,1%, la 33,8 miliarde lei, iar creşterea faţă de perioada similară a anului trecut a fost de 19,6%, dinamică provenită, în principal, din deprecierea monedei naţionale.

În acelaşi timp, companiile care au dorit să depună în conturi de economisire şi-au redus plasamentele în moneda naţională, până la 41,35 miliarde lei. În perioada iulie 2008-iulie 2009, leul s-a depreciat cu 19,17%, calculat în funcţie de referinţele publicate de BNR la sfârşit de perioadă.

Cele mai bune dobânzi, doar pentru sume mari

În luna august, putem spune că cele mai bune dobânzi pe care le oferă piaţa la depozitele în valută nu trec de o valoare de 4-4,5% pe an. În prezent, dobânzile la plasamentele în euro au ajuns la nivelul celor din august 2008, cel puţin la anumite bănci. Astfel că, la UniCredit, depozitele în euro pe şapte luni nu oferă decât o dobândă de 4% pe an. @N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 39 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum 2 ore
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Handbal (m): Adversara lui Dinamo din Final Four-ul EHF European League

HotNews acum 33 minute
Dinamo București s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin, iar formația antrenată de Xavier Pascual a aflat cu cine se va duela în jocul următor. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam Photos / Vali Mar

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°