Chiar daca suntem in plina criza economica, iar o multime de firme mici si mijlocii se pregatesc de faliment, nu inseamna ca antreprenorii curajosi nu ar putea lansa afaceri profitabile.
Pentru a avea succes cu un start-up, pe timp de criza, trebuie sa va alegeti bine domeniul. De exemplu, nu ar fi o idee atat de buna sa va apucati de constructii, intr-un moment cand vanzarile de locuinte sunt in cadere libera.
Cu o investitie relativ mica puteti porni mici afaceri, cu potential mare de dezvoltare.
Astfel, potrivit lui Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), citat de Capital, printre cele mai bune domenii pentru un business in timp de criza se numara francizele si distributia.
De exemplu, o franciza in domeniul training-ului poate costa pana in 10.000 de euro, existand si fonduri europene, ce pot fi accesate pentru pornirea acestui tip de afaceri. Luand in considerare cresterea numarului somerilor, multe persoane vor fi interesate de o recalificare sau de obtinerea unei diplome in plus, care i-ar putea garanta obtinerea unui job.
Fast-food-urile au supravietuit cu bine crizei, pana acum, mai multi oameni preferandu-le restaurantelor traditionale, datorita preturilor mult mai scazute. Prin urmare, o franciza in acest domeniu ar putea avea succes, mai ales daca va aliati unui lant cunoscut. De exemplu, Fornetti reprezinta una dintre cele mai profitabile francize pe domeniul alimentar din Romania, iar KFC, McDonald's si Burger King si-au anuntat intentia de a se extinde, in 2009.
Avand in vedere ca multe persoane si companii au probleme in plata creditelor, o afacere profitabila s-ar putea dovedi o firma specializata in recuperarea creantelor. Tot in domeniul finantelor, un start-up relativ ieftin este si o firma de contabilitate sau consultanta.