Totonel seamănă cu Michael Jackson când era copil. Oacheş şi slăbuţ, băiatul a trăit toţi cei 11 ani ai lui în cartierul Ferentari. A avut norocul ca şcoala lui să fie inclusă într-un program pentru romi, Clubul de Educaţie Alternativă, şi acum învaţă să danseze, să cânte la diverse instrumente şi să facă sport pentru a nu fi tentat să o ia pe căi greşite. Are prieteni în bloc care la anii lui deja se droghează sau sparg maşini, "olimpici” la dat cu jula şi tâlhării. Totonel locuieşte într-o cameră cu încă patru adulţi şi două surori. De la taică-su, băiatul, ce nu pare mai mare de şapte ani, n-are ce meserie să înveţe. Tatăl lui este drogat.
În Ferentari copiii n-au eroi şi nici multe alegeri de făcut. În scările împuţite, împânzite la geamuri cu antene TV, puţini muncesc. Şi mai puţini reuşesc să-şi depăşească condiţia şi să plece din cartier. În faţa scărilor 35 şi 36 un bărbat şi o femeie spun că speră să plece în câteva luni din ghetou. Asta e refrenul celor care nu acceptă că au ajuns atât de jos. "Ne-a ferit Dumnezeu să avem copii până acum. E mizerabil. Seara încep să colcăie şobolanii, ies cuţitarii, bătăi”... "Ce şobolani, la subsol cred că-s crocodili”, râde o femeie tatuată şi fără dinţi în gură. Chipuri suspicioase se arată la geamuri, iar pe holul blocurilor dai peste câini când nu te aştepţi. Majoritatea locatarilor dorm în camerele sufocate de haine şi mobile aşezate haotic cu uşile deschise, căldura şi duhoarea fiind insuportabile. La parterul blocului 36 te întâmpină Calu', un câine cât un om, care e pe post de sonerie când vin nepoftiţii. Singurii nepoftiţi care ajung în blocurile din Ferentari sunt Poliţia şi cei de la compania de electricitate. Cu drogaţii, Calu' s-a învăţat şi-i ignoră.
Totonel dansează şi câştigă simpatia publicului adunat pe Aleea Livezilor, acolo unde Ambasada Marii Britanii şi Policy Center for Roma a
