Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu va vinde şi Ford, şi Citroën

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Până în 2007, fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, era importator exclusiv Citroën în România.

De la 1 august, fostul premier a devenit unul dintre dealerii Ford pe piaţa locală, după ce în 2007 ca şef al guvernului a făcut parte din echipa statului român în negocierile cu grupul american în vederea preluării pachetului de 72,4% din acţiuni al uzinei auto de la autorităţi.

Automotive Trading Services (ATS), companie controlată de fostul premier în proporţie de 85%, a înlocuit marca Citroën din centrul auto din Băneasa cu cea americană, devenind astfel cel de-al cincilea dealer Ford din Capitală.

Ats rămâne în cărţi

„Confirmăm faptul că ATS va deveni în luna august dealer Ford, parte a reţelei Ford România", au declarat reprezentaţii constructorului american. În prezent, cel mai mare concesionar Ford de pe piaţa locală este Romcar Motors, parte a ŢiriacAuto, cu afaceri de peste 20 de milioane de euro în 2009.

ATS a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 15,7 milioane de euro, în scădere cu peste 20%. ATS a rămas totuşi ca partener al celor de la Citroën, marca franceză având în România 16 unităţi specializate în comercializarea de automobile noi.

În ceea ce priveşte dezvoltarea ATS aceasta este cea de-a doua modificare după investiţia de 700.000 de euro într-un nou showroom destinat motocicletelor Harley-Davidson.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°