Cum Tîrgul de carte s-a încheiat nu de mult, merită, cred, să amintesc că în 2008 Cusanus a intrat " şi încă din plin " în spaţiul cultural românesc prin traducerea unor texte importante, editate cu toată cuviinţa ştiinţifică. Printr-o fericită coincidenţă (însă nu a contrariilor), anul trecut au apărut patru volume de scrieri ale acestui gînditor (teolog, filozof, matematician, cosmolog) foarte special din secolul al XV-lea, "una dintre figurile cele mai complexe şi captivante din istoria creştinismului", cum îl califica Mircea Eliade, care a făcut un seminar Cusanus în anii de activitate universitară la Bucureşti. Între Evul Mediu şi Renaştere, cardinalul german a dat, într-adevăr, încă o dată relief puternic doctrinei care concepe realul prin prisma tensiunii unificatoare a opuselor, care concepe efortul cunoaşterii umane drept colaborare între toate facultăţile omului (sensibilitate, imaginaţie, raţiune, intelect) pentru a-şi atinge încununarea într-o cunoaştere participativă la divin. E o gîndire paradoxală, o gîndire foarte veche, pe care creştinismul o practică dintotdeauna (formulele calcedoniene stau dovadă).

Dar personajul însuşi e paradoxal. De la Hermann Cohen şi Ernst Cassirer încoace, Nicolaus Cusanus (1401-1464) a fost privit drept "primul gînditor modern", precursor al individualismului în filozofie, precursor al ştiinţei moderne prin conceperea unui univers neierarhic, infinit; înaintaş al lui Leibniz în ce priveşte calculul infinitezimal, al lui Lessing în ce priveşte toleranţa religioasă.

Avem astăzi în româneşte nu puţine dintre textele importante ale acestui autor. Editura Polirom a publicat o ediţie bilingvă a tratatului care cuprinde principiile gîndirii sale: De docta ignorantia (îngrijire de ediţie, traducere, tabel cronologic, note şi postfaţă de Andrei Bereschi), precum şi o culegere în două volume, publicată în colecţia "T