Scăderea populaţiei şi îmbătrânirea acesteia produc trei efecte economice majore – încetinirea creşterii economice, menţinerea dependenţei României de capitalurile străine şi creşterea presiunii asupra bugetului de stat pe termen lung, a declarat Eugen Sinca, Analist Sef BCR, cu ocazia prezentării Raportului – "Implicaţiile economice ale procesului de îmbătrânire a populaţiei în România“.
Unul din şapte români are peste 65 de ani în prezent; în lipsa unei îmbunătăţiri rapide a natalităţii, unul din cinci români va avea peste 65 de ani în anul 2030, iar în 2060 raportul va ajunge la unul din trei, se menţionează în raportul BCR.
Potrivi studiului, îmbătrânirea populaţiei ocupate este mult mai accentuată în agricultură, unde 1/3 din persoanele ocupate au peste 55 de ani în momentul actual.
Decreţeii ies la pensie
Raportul atrage atenţia că sistemul public de pensii va fi suprasolicitat în jurul anului 2035, ca urmare a programului de încurajare a creşterii natalităţii dus de România în anii 1967-1970. În 2035 persoanele născute în această perioadă ar urma să atingă vârsta de pensionare.
Pentru a putea face faţă cheltuielilor din acea perioadă, sistemului de sănătate trebuie reformat prin cooptarea furnizorilor privaţi de servicii medicale şi menţinerea reformelor cheie deja implementate în cadrul sistemului de pensii, a adugat Eugen Sinca.
Potrivit acestuia, îm contextul îmbrătrânirii accentuate a populaţiei şi supracongestionării sistemului de pensii economisirea individuală devine o necesitate majoră pentru asigurarea resurselor financiare la bătrâneţe.
În caz contrar, ne vom confrunta cu o reducere abruptă a resurselor financiare după momentul pensionarii şi implicit o schimbare a standardului de viaţă, pe care nu multe persoane sunt dispuse să o accepte.
În prezent, numai