Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caz șocant de fratricid: Și-a ucis fratele cu securea, apoi s-a uitat la televizor

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Un bărbat de 64 de ani din Lunca Cetăţuii este protagonistul unui caz demn de filmele de groază. Gelu Lungu este cercetat pentru omor deosebit de grav după ce şi-a ucis în mod violent fratele de pe mamă. El a fost arestat vineri pentru 29 de zile, după ce, imediat după comiterea faptei a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Socola.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunal, cei care instrumentează cazul, Gelu Lungu a fost eliberat con­diţionat din puşcărie în octombrie 2012, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav. Imediat după eliberare, Lungu a mers să locuiască la un bărbat din Lunca Cetăţuii pe nume Mihai B. În aceeaşi localitate îşi ducea veacul şi fratele agresorului, Ioan Achiţei. Cei doi se certau mai tot timpul, cel mai des din cauza moştenirii unei case părinteşti. Pe 2 aprilie, cei doi fraţi au mers împreună la un bar unde au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, ei au decis de comun acord să meargă în casa lui Mihai B. Acolo au început să se certe ca la uşa cortului, iar Gelu Lungu a pus mâna pe o secure şi i-a sfârtecat capul fratelui său. L-a lovit de mai multe ori după care a pus o pătură pe trupul victimei „pentru a nu o mai vedea cum se zbate“, după cum se menţionează în rechizitoriu.

După ce şi-a ucis fratele, Lungu s-a aşezat în pat, s-a uitat la televizor o bu­cată de vreme după care s-a culcat. A dor­mit toată noap­tea cu trupul neîn­sufleţit al victimei în mijlocul camerei. „A doua zi, suspectul a mers singur la Poliţie şi s-a predat“, a spus Carmina Pascal, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunal.

Un bărbat de 64 de ani din Lunca Cetăţuii este protagonistul unui caz demn de filmele de groază. Gelu Lungu este cercetat pentru omor deosebit de grav după ce şi-a ucis în mod violent fratele de pe mamă. El a fost arestat vineri pentru 29 de zile, dup

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 46 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 2 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 4 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°