Didier Drogba este aproape de revenirea în Premier League în Anglia, după ce a depus o cerere la FIFA, care, dacă va fi aprobată, i-ar permite un transfer sub formă de împrumut la un club britanic, chiar dacă perioada trensferurilor s-a încheiat în China, informează Talksport.
Atacantul ivorian, decisiv pentru echipa lui Roman Abramovici în cursa pentru câştigarea titlului Champions League sezonul tercut, s-a transferat în China, la Shanghai Shenhua. Drogba a evoluat opt ani pentru Chelsea.
Odată încheiat campionatul chinez, sportivul a cerut să poată juca pentru o echipă din Europa sub formă de împrumut, deşi în China perioada transferurilor este de mult încheiată.
FIFA a confirmat cererea lui Drogba, însă a comunicat că excepţiile de la regulamentul transferurilor se pot face doar cu acordul ligilor implicate şi în condiţii speciale, iar atacantul ivorian nu se încadrează.
În ciuda probabilităţii reduse a unui împrumut al lui Drogba, speculaţiile puneau în capul listei echipelor interesate pe Liverpool, una dintre echipele englezeşti care s-ar putea bucura de serviciile pe termen scurt ale atacantului, în discuţie intrând şi Marseille, vechiul club al sportivului.
Didier Drogba este aproape de revenirea în Premier League în Anglia, după ce a depus o cerere la FIFA, care, dacă va fi aprobată, i-ar permite un transfer sub formă de împrumut la un club britanic, chiar dacă perioada trensferurilor s-a încheiat în China, informează Talksport.
Atacantul ivorian, decisiv pentru echipa lui Roman Abramovici în cursa pentru câştigarea titlului Champions League sezonul tercut, s-a transferat în China, la Shanghai Shenhua. Drogba a evoluat opt ani pentru Chelsea.
Odată încheiat campionatul chinez, sportivul a cerut să poată juca pentru o echipă din Europa sub formă de împrumut, deşi în China perioada transf